Tinerii căsătoriți stăteau relaxați pe canapea, discutând despre relația lor și despre micile gesturi de iubire care fac diferența. Ea, romantică din fire, îl privea fix, așteptând o declarație grandioasă, iar el, ceva mai pragmatic, se gândea deja la ce răspuns „safe” să dea.
– Iubitule, mă iubești? întrebă ea brusc, cu un ton serios și puțin provocator.
– Desigur, iubirea mea! zise el imediat, zâmbind larg.
– Demonstrează-mi! continuă ea, ridicând sprâncenele.
– Ce ai vrea să fac? răspunse el precaut, încercând să citească în ochii ei dacă urma o cerință periculoasă.
– Nu știu, luptă-te cu un leu! exclamă ea entuziasmată, imaginându-și scena dramatică.
El o privi pentru câteva momente, încercând să-și dea seama dacă glumește.
– Ce tâmpenii zici acolo? Nu vreau să mor! Cere-mi altceva, ceva mai realist, insistă el.
– Ok, atunci vreau parola ta de Facebook, spuse ea repede, fără să clipească, dar cu un zâmbet ușor ironic pe buze.
Bărbatul tăcu, simțind că situația devenise brusc mai complicată. După câteva secunde de gândire profundă, întrebă:
– Hmm… ia arată-mi o poză cu leul. Cât de mare e?
Seara era liniștită, iar Bubulina și Bulă se relaxau pe canapea după o zi lungă. În timp ce televizorul mergea pe fundal, Bubulina îl privea pe Bulă cu un zâmbet ușor ironic.
– Iubitule, vreau să-ți spun ceva, dar să nu te superi, începu ea cu o voce drăgăstoasă.
– Spune, draga mea! Știi că eu sunt deschis la critici constructive, răspunse Bulă, încercând să pară serios, dar cu un ochi la telefonul pe care butona fără oprire.
– Ei bine, în pat tu semeni cu un telefon, zise Bubulina, stârnindu-i imediat curiozitatea.
Bulă, cu o privire intrigată, lăsă telefonul deoparte:
– „Vibrez” mult și bine? întrebă el cu un zâmbet plin de încredere, convins că urmează o laudă subtilă.
Bubulina începu să râdă, dar zise calmă:
– Nu, iubitule… Când intri în „tunel”, îți cade semnalul!
Era o zi frumoasă de vară, iar curtea școlii răsuna de râsetele copiilor care se jucau. Bulă și colega lui, Maria, hotărâseră să joace de-a v-ați ascunselea în timpul pauzei mari. Ea, puțin mai isteață și cu chef de șotii, propuse niște reguli speciale care să adauge un pic de farmec jocului.
– Bun, Bulă, uite cum stă treaba: tu te pui cu fața la perete și numeri până la 50, zise Maria, fixându-l cu privirea. Apoi mă cauți. Dacă mă găsești în 20 de minute, poți să mă ții de mână. Dacă mă găsești în 10 minute, poți să mă săruți. Dar, dacă mă găsești imediat… poți să faci ce vrei cu mine, continuă ea, zâmbind misterios.
Bulă, deja emoționat de propunere, dădu din cap entuziasmat.
– Gata, Maria! Mă pun! Întoarce-te repede să te ascunzi, zise el, înghițind în sec.
Maria chicoti, aruncă o privire peste umăr și adăugă:
– Bine, dar ascultă cu atenție: eu o să mă ascund după frigider.
Era o seară liniștită de duminică, iar soțul stătea pe canapea, citind ziarul, în timp ce soția răsfoia nervoasă telefonul. Într-un final, ea izbucni:
– Iubitule, cred că avem o problemă cu telefonul nostru! Azi am încercat să vorbesc cu prietena mea, dar pur și simplu nu ne-am putut înțelege!
Soțul, fără să-și ridice privirea din ziar, răspunse calm:
– Hmm, ce fel de problemă? Nu se auzea bine?
– Nu, nu e asta, se auzea perfect, dar nu reușeam să ne înțelegem deloc! Ori eu, ori ea, mereu vorbeam peste celălalt! Era un haos total!
Soțul puse ziarul jos, își aranjă ochelarii și o privi cu un zâmbet șiret:
– Și ați încercat să vorbiți și… pe rând?
Articolul Iubitule, mă iubești? apare prima dată în .
