– Iubitule, mă lași să mă uit la tine în telefon?
El zâmbește șmecher și-i întinde telefonul:
– Desigur, iubito! Dar înainte să te apuci de „cercetare”, am o rugăminte…
Ea îl privește intrigată:
– Ce rugăminte?
El deschide brațele larg și spune cu un aer dramatic:
– Vreau să-mi dai o îmbrățișare strânsă! Știi, din aia plină de dragoste…
– De ce? întreabă ea, ușor suspicioasă.
El oftează adânc, cu un aer melancolic:
– Pentru că… îmi vei lipsi foarte, foarte mult după ce te uiți în telefon!
Un om avea un papagal gălăgios și fără perdea, care înjura de zor pe oricine îi ieșea în cale. Indiferent cine venea în vizită sau ce se întâmpla în casă, papagalul nu se abținea să-și „exprime opinia” în limbaj colorat.
Într-o zi, omul, ajuns la capătul răbdării, îi spune papagalului:
– Ajunge! De azi îți dau o lecție ca să vezi că nu se mai poate așa!
Îl ia și-l închide în cămară, sperând că liniștea și întunericul îl vor calma. În schimb, papagalul începe și mai tare, făcând inventarul tuturor fructelor și legumelor în cel mai vulgar mod posibil. Exasperat, omul îl mută în dulapul din dormitor.
Dar în loc să se liniștească, papagalul prinde și mai mult curaj:
– Aha, în dulap mă bagi? Ei bine, aici am ecou, pot să țip și mai tare!
Omul se ține cu mâinile de cap, dar, decis să-l învețe o lecție, îl duce direct la congelator și îi zice:
– Gata, aici nu mai ai scăpare!
Îl închide și, în sfârșit, se face liniște. Omul așteaptă câteva momente, dar papagalul tace complet. Îngrijorat că i s-ar fi întâmplat ceva, deschide ușa congelatorului. Spre surprinderea lui, papagalul e perfect bine și îi vorbește calm, cu o voce extrem de respectuoasă:
– Vă rog să acceptați sincerele mele scuze pentru toate neplăcerile provocate. Vă asigur că de azi înainte voi fi un cetățean model și un companion demn de respect.
Omul, uimit și aproape șocat, stă blocat câteva secunde. Papagalul, văzându-l așa, adaugă încet:
– Apropo, doar așa, de curiozitate… găina, săraca, cu ce a greșit?
După un chef „cu prelungiri” și o noapte de pomină, Bulă se întoarce acasă abia în zori, abia ținându-se pe picioare. Intră tiptil în casă, cu speranța că nu trezește pe nimeni, dar cu capul încă amețit de la „parfumul” nopții. După ce se clatină puțin prin bucătărie, găsește telefonul și, cu o mână tremurândă, reușește în cele din urmă să formeze numărul șefului.
După câteva apeluri ratate și o încercare de a nimeri butoanele, în sfârșit, șeful îi răspunde, somnoros:
– Alo… cine-i la ora asta?
Bulă, cu o voce stinsă, aproape șoptită, încercând să pară cât mai grav bolnav:
– Alo, dom’șef… Vă rog să mă iertați, dar astăzi… astăzi n-o să pot veni la serviciu… Sunt răcit cobză, dom’șef… de abia mai vorbesc… nasul înfundat… vocea, nici nu mai am voce, abia mai stau în picioare…
Șeful, ușor surprins, dar își dă seama imediat ce se întâmplă, și răspunde calm:
– Bulă, îmi dau seama că nu te simți bine, dar nu-ți face griji! Azi e duminică, oricum!
