– Iubitule, trebuie neapărat să îmi cumpăr câteva rochii noi! – spune ea cu o voce plină de entuziasm, privindu-și dulapul cu ușa întredeschisă.
El, relaxat pe canapea, ridică privirea de la ziar și răspunde calm:
– Dar ai șifonierul plin de rochii! Pe bune, nici nu mai încap hainele mele acolo!
Ea, nedându-se bătută, se uită peste umăr:
– Da, dar mi le-au văzut vecinii pe toate… Nu pot să mai apar în aceleași rochii de fiecare dată când ieșim.
El, ușor exasperat, încearcă să facă un calcul mental despre cât l-ar costa noile achiziții, dar, într-un moment de inspirație, îi vine o idee:
– Atunci, hai mai bine să ne mutăm din cartier, că e mai ieftin! – zice el zâmbind ironic.
Soțul și soția stau pe canapea, el cu ochii lipiți de televizor, urmărind un meci, iar ea răsfoind o revistă de modă, dar vizibil nemulțumită. După câteva minute de liniște tensionată, ea sparge tăcerea:
– Știi, chiar m-am săturat… Nu am mai ieșit undeva de luni de zile. Invită-mă și pe mine la un restaurant, un bar, ceva… Măcar o cină romantică! – spune ea, încercând să pară glumeață, dar cu un ton serios.
El, fără să-și ia ochii de la meci, răspunde calm:
– Nu ies cu femei căsătorite!
Ea, surprinsă, își lasă revista în poală și îl fixează cu privirea:
– Dar sunt nevasta ta!
El, fără să schimbe expresia de pe față, ridică din umeri și replică pe același ton relaxat:
– Nu fac excepții!
Doi muncitori la o fabrică, un bărbat și o femeie, stau de vorbă în pauza de masă. Ea, vizibil obosită, se gândește să își ia o zi liberă, dar nu vrea să ceară direct. El o privește sceptic:
– Pot să-l fac pe șef să-mi dea o zi liberă, spune ea cu un zâmbet misterios.
– Ah, da? Și cum ai de gând să faci asta? întreabă el, amuzat de siguranța ei.
– O să vezi! răspunde ea cu încredere, ridicându-se din scaun.
După ce termină pauza, revin la locurile lor de muncă. Femeia se uită atent în jur, să vadă dacă șeful e prin preajmă, apoi se suie rapid pe un birou, se așază cu capul în jos și își întinde brațele ca și cum ar încerca să imite un bec atârnat de tavan. Colegul se uită confuz, dar nu poate să nu chicotească.
La scurt timp, șeful trece pe acolo, o vede atârnată și se oprește brusc, cu sprâncenele ridicate:
– Ce faci acolo, Maria? întreabă el serios.
– Sunt un bec, răspunde ea fără să clipească, continuând să stea atârnată.
Șeful o privește câteva secunde, apoi oftează adânc:
– Ai muncit prea mult. Cred că ai înnebunit. Mai bine du-te acasă și ia-ți o zi liberă, ca să te odihnești.
Maria se dă jos de pe birou și, cu un zâmbet pe buze, își adună lucrurile și pleacă. Însă, spre surpriza șefului, colegul ei, bărbatul, își strânge și el lucrurile și se îndreaptă spre ieșire.
– Tu unde te duci? întreabă șeful nedumerit.
– Mă duc și eu acasă, șefule. Nu pot lucra pe întuneric, răspunde el cu un zâmbet larg, înainte să iasă pe ușă.
