El, cu ochii plini de emoție și un zâmbet pe față, se apropie de ea și, cu un aer serios dar și puțin stângaci, îi spune:
– Jur că m-am îndrăgostit de tine!
Ea îl privește de sus, sceptică, dar și un pic amuzată. Își încrucișează brațele și ridică o sprânceană, încercând să-și dea seama dacă glumește sau e serios.
– Și nevastă-ta ce zice de asta? întreabă ea, jucându-se puțin cu cuvintele, anticipând un răspuns amuzant.
El se gândește câteva secunde, lăsând tensiunea să crească. Apoi, cu o nonșalanță desăvârșită și fără să clipească, răspunde:
– Nu, doar eu.
Soțul se uită la prăjitura din farfurie cu o sprânceană ridicată, încercând să-și dea seama dacă e sigur să o guste. Între timp, prăjitura arată de parcă ar fi fost făcută din beton și pare mai grea decât un bolovan. Ia o furculiță, lovește ușor prăjitura, dar nimic nu se mișcă.
– Nu știu ce are prăjitura asta, scumpo, spune el precaut, uitându-se mai atent la soția lui. Zici că ai respectat întocmai rețeta?
Soția, foarte încrezătoare, îi răspunde imediat:
– Exact cum scrie la carte! Am învățat textul pe dinafară, adaugă ea mândră de efortul depus. „Se coace timp de patru sute cincizeci de minute la o temperatură de douăzeci de grade.”
Soțul rămâne blocat pentru câteva secunde, iar în mintea lui se derulează rapid un scenariu catastrofal în care prăjitura a fost lăsată în cuptor mai bine de șapte ore la o temperatură mai mică decât în frigider.
– Patru sute cincizeci de minute?! De douăzeci de grade?! repetă el, șocat.
– Da, confirmă ea zâmbitoare, fără să înțeleagă unde e problema.
– Draga mea, cred că tocmai ai reinventat cărămida din bucătărie…
Un client bine îmbrăcat intră într-un restaurant elegant, cu chef de o cină pe cinste. Se așază la masă și, după ce consultă meniul, cheamă chelnerul:
– Chelner, te rog să-mi aduci o găină la cuptor, fragedă și suculentă!
După un timp, chelnerul îi aduce comanda, iar clientul începe să mănânce. La câteva îmbucături, însă, ridică mâna nemulțumit și cheamă chelnerul din nou.
– Chelner, mi-ai servit o găină bătrână! zice el, scrâșnind din dinți.
Chelnerul, surprins de observație, încearcă să salveze situația cu un zâmbet profesional:
– Dar, domnule, de unde știți că era bătrână?
Clientul se oprește din mestecat și îl privește fix, dându-și jos șervețelul de la gât:
– După dinți!
Chelnerul, acum confuz, își ridică o sprânceană:
– Dar găina nu are dinți, domnule…
Clientul își arată un zâmbet știrb, lăsând atmosfera să se detensioneze:
– Ea nu, dar eu aveam!
