Bulă și Bubulina, proaspăt căsătoriți, se aflau în pat, în toiul unei atmosfere romantice. Luminile erau difuze, iar Bulă, plin de entuziasm, încerca să creeze momentul perfect.
– La ce te gândești, iubito? – întrebă el, cu un zâmbet ștrengar pe față.
– Ei, Bulă! Știi la ce mă gândesc? La același lucru ca și tine! – răspunse Bubulina, zâmbind dulce, dar misterios.
Ochii lui Bulă sclipiră de încântare.
– Minunat, Bubulino! În acest caz, fă-mi o omletă cu șuncă și o salată din ardei, roșii și castraveți.
Soțul își făcea bagajele în grabă, pregătindu-se pentru o deplasare importantă. În timp ce își căuta șosetele potrivite, soția stătea pe marginea patului, cu ochii înlăcrimați și o batistă mototolită în mână.
– Hai, dragă, nu mai plânge așa, – îi zise el încercând să o consoleze. – Nu plec pe vecie, doar o lună. Timpul trece repede, nici nu o să-ți dai seama când mă întorc!
Ea suspină zgomotos și își șterse lacrimile.
– Da, da… Ai mai zis tu asta și ultima oară. Și ce-ai făcut? Te-ai întors după două zile…
– Bulă, am văzut-o pe fiică-ta plimbându-se cu un bătrân.
– Știu, vecine, este noul ei iubit.
– Serios? Dar pare mult mai în vârstă decât ea. Ce-o fi văzut la el?
– Ei, să zicem că este mai mare decât ea cu 20 de milioane de euro.
Vecinul, mirat, ridică sprâncenele:
– Hmm… Asta schimbă puțin perspectiva. Oricum, pare cam șubred, abia mergea.
– Normal, la vârsta lui… Știi cum e, vecine: iubirea nu are vârstă, dar contul bancar are multe zerouri!
Bulă, internat de ceva vreme la spitalul de psihiatrie, avea obiceiul să facă pe președintele Senatului, ținând discursuri înflăcărate prin curtea spitalului. Își imagina ședințe, ținea conferințe de presă imaginare și dădea ordine „importante” personalului spitalului. Toți se obișnuiseră deja cu „mandatul” lui Bulă.
Într-o dimineață, doctorul intră în salonul lui Bulă și îl găsi relaxat, citind un ziar imaginar.
– Ce faci, domnule președinte? Cum mai merge treaba la Senat? – întreabă doctorul zâmbind.
– Domnule doctor, – răspunse Bulă serios, – tocmai voiam să discut cu dumneavoastră despre asta.
– Sunt numai urechi, Bulă!
Bulă oftează adânc, își freacă fruntea și zice:
– M-am gândit bine toată noaptea. M-am săturat. E prea mult stres, prea multe ședințe, toți vor ceva de la mine. Știți ce? Îmi dau demisia!
Doctorul, reținându-și râsul, iese din salon și îi spune asistentei:
– Fă-i lui Bulă fișa de externare!
Asistenta îl privește surprinsă:
– Dar, domnule doctor, până ieri spunea că e președintele Senatului!
– Știu, dar azi dimineață a venit la mine și mi-a spus că își dă demisia.
Sâmbăta dimineața, cu ochii cârpiți de somn, dar plin de entuziasm, m-am trezit devreme, am încercat să fac cât mai puțin zgomot, m-am îmbrăcat pe întuneric și am mers tiptil în garaj. Era momentul pe care îl așteptasem toată săptămâna: pescuitul!
Am atașat barca la Jeep, mi-am verificat echipamentul și am pornit la drum. Aerul rece de dimineață îmi inviora gândurile, dar pe măsură ce mă apropiam de lac, vântul începea să sufle tot mai puternic. Odată cu primele rafale de ploaie, am deschis radioul.
„Cod roșu de vijelie în toată regiunea. Se recomandă evitarea ieșirilor în aer liber!” – răsună vocea de la știri.
Am oftat adânc. Cu inima grea, am făcut cale-ntoarsă spre casă. Nu era ziua mea norocoasă.
Ajuns acasă, am parcat Jeep-ul, am descărcat cu grijă barca și, cu pași de pisică, m-am strecurat înapoi în dormitor. Soția dormea dusă, cu o expresie liniștită pe chip. M-am băgat încet lângă ea, încercând să nu o trezesc, dar nu m-am putut abține să nu-i șoptesc la ureche:
– E o vreme îngrozitoare afară…
Fără să-și deschidă ochii, ea răspunse somnoroasă, cu un oftat:
– Mda, iar idiotul de bărbat-meu pescuiește pe furtuna asta…
Articolul La ce te gândești, iubito? apare prima dată în .
