E trecut de miezul nopții. Soțul, după o seară „prelungită” cu băieții la bar, își face curaj să intre pe ușa casei. În liniștea camerei, găsește un tablou șocant: soția lui, în pat, alături de un bărbat complet necunoscut.
Înghețat de furie și uimire, își ridică mâinile către cer, izbucnind:
– La dracu’, ce-i asta? Cine-i ăsta, nenorocito?!
Soția, deranjată mai mult de tonul lui decât de situația flagrantă, ridică o sprânceană și răspunde pe un ton acuzator:
– La ora asta se vine acasă?!
– Eu?! Eu vin acasă la ora asta?! zbiară el, aproape explodând. Dar ăsta cine e?!
Femeia, calmă ca un general în mijlocul bătăliei, îi face semn cu mâna să se liniștească:
– Stai, stai, stai. Nu te ambala așa. Nu schimba subiectul!
Într-o dimineață liniștită, sunetul strident al soneriei umple casa. Un copil de vreo șase ani, cu pijamale colorate și părul ciufulit, deschide ușa. Pe prag, un polițist serios, dar vizibil obosit, stă cu carnetul de notițe în mână.
– Bună ziua, băiete! Tata e acasă? – întreabă polițistul, încercând să pară prietenos.
Copilul se uită la el serios, ridicând o sprânceană.
– Nu.
Polițistul își frecă bărbia, suspicios.
– Dar mama?
Copilul se apropie puțin, se uită în stânga și în dreapta ca un detectiv în devenire, apoi răspunde calm:
– Și ea s-a ascuns.
Duminică dimineața, predicatorul, plin de entuziasm și energie, începe predica în fața unei biserici pline. El ridică brațele spre cer și, cu voce gravă, întreabă:
– Câți dintre voi vor să meargă în cer?
Enoriașii, cu mâinile sus, răspund în cor:
– Eu! Eu! Eu!
Un val de entuziasm străbate sala, dar predicatorul observă că o doamnă mai în vârstă, elegant îmbrăcată, stă pe loc, calmă, fără să ridice mâna. Se uită lung la ea, dar continuă:
– Câți dintre voi vor să meargă în cer? Ridicați mâinile!
Din nou, toată sala răspunde cu entuziasm, însă doamna rămâne nemișcată, zâmbind ușor. Predicatorul, intrigat, își ajustează ochelarii, se apropie de ea și o întreabă direct:
– Sora, dumneavoastră nu vreți să mergeți în cer?
Doamna se uită la el, își aranjează pălăria cu delicatețe și răspunde calm:
– Ba da, domnule predicator, vreau.
– Atunci, de ce nu ați ridicat mâna?
Femeia zâmbește larg, atrăgând atenția întregii congregații:
– Pentru că mi se pare că asta e o cursă foarte aglomerată. Eu prefer să merg mai târziu, cu altă cursă, când o să fie mai mult loc și mai liniște.
Într-o dimineață aglomerată de sâmbătă, la piață, se formează un rând considerabil la taraba cu castraveți. Producătorul, un bărbat cu șapcă și un zâmbet larg, aranja cu grijă legumele pe masă, dar conversațiile aprinse din rând îi distrăgeau atenția.
Prima femeie, o tânără elegantă, cu ochelari de soare și un coș de cumpărături cu imprimeu floral, se apropie:
– Mie îmi puneți mai lungi, vă rog!
Vânzătorul, încercând să-și ascundă zâmbetul, alege cu grijă cei mai lungi castraveți, punându-i în punga doamnei. În spatele ei, o altă femeie, ceva mai tânără, dar cu o privire jucăușă, își face loc spre tarabă:
– Mie, mai groși, dacă se poate!
Pe o bancă, într-un parc liniștit, doi bărbați își împart nemulțumirile vieții, fiecare cu o cafea la pachet în mână. Discuția ajunge, inevitabil, la relații:
– De ce ai divorțat, măi Gheorghe? întreabă primul, cu sprânceana ridicată.
Gheorghe oftează adânc, sorbind din cafea și ridică din umeri:
– Din cauza sforăitului…
Celălalt îl privește surprins:
– Așa tare sforăi? Adică… e chiar așa insuportabil?
Gheorghe își fâțâie lingurița în cafea, aruncând o privire furișă în jur, ca și cum ar vrea să se asigure că nu îi aude nimeni. Apoi răspunde:
– Daaa, frate. Dar nu-i vorba că mă auzea ea noaptea în patul nostru…
Amicul îl privește tot mai confuz:
– Păi atunci, care-i faza?
Gheorghe lasă cafeaua jos, își trece mâna peste față și spune încet, aproape șoptit:
– Problema a fost că am dormit la vecina și soția m-a auzit sforăind… prin perete!
