La un proces era martoră o bătrânică. Sprijinită în baston, bunicuța se așază emoționată pe scaun, își caută tremurând prin geantă, scoate o batistă albă și o plimbă de la o mână la alta, privindu-i pe toți cu ochi iscoditori. În sală se simte tensiunea, oamenii șoptesc între ei, dar bătrânica părea complet concentrată pe ceea ce urmează să spună.
Procurorul de caz, un bărbat tânăr și încrezător, zâmbește ușor, încercând să pară calm. Se gândește că e mai bine să înceapă într-o manieră prietenoasă, să o facă pe bunică să se simtă confortabilă.
– D-na Ionescu! Mă cunoașteți? Vă mai aduceți aminte de mine? Am locuit pe aceeași stradă, ne întâlneam la magazinul de la colț, poate vă amintiți…
Bunicuța își ridică încet privirea spre el, ochii ei mici și ageri îl măsoară din cap până în picioare. Într-o clipă, se luminează la față și spune cu voce clară:
– Da, da! Cum să nu… Te știu, sigur că te știu! De mic erai un neisprăvit, nu învățai niciodată pentru școală, doar alergai după fete și inventai tot felul de minciuni. Ai crescut, dar văd că n-ai schimbat mare lucru. Îți bați nevasta, urât din partea ta! Și acum îți bagi nasul în afaceri murdare… ai copii mari și nu te lași de prostii!
În sală, câțiva avocați își ascund zâmbetele, iar unii jurați încearcă să își stăpânească râsul. Procurorul simte cum îi fuge pământul de sub picioare. Înghite în sec, dar încearcă să păstreze aparențele.
– Dar… d-na Ionescu, pe avocatul apărării îl cunoașteți? întreabă el, sperând că bătrânica va fi mai blândă cu colegul său.
Bunicuța își îndreaptă ochii spre avocatul apărării, îl privește fix și răspunde fără ezitare:
– Daaa, îl știu și pe el! Toată viața a fost o lepră, juca cărți până târziu în noapte, vorbea pe la spate și nu-și vedea de treabă. L-a cunoscut tot orașul, mai ales pentru aventurile lui cu toate femeile. Una dintre amantele lui e chiar nevasta ta! Nu știu cum a ajuns avocat, mai bine rămânea la zaruri!
În sală, chicotelile se transformă într-o tăcere apăsătoare. Nimeni nu îndrăznește să scoată vreun sunet, dar toți ochii sunt ațintiți asupra judecătorului, care își șterge fruntea transpirată cu o batistă mică. Palid și vizibil agitat, judecătorul îi cheamă pe cei doi avocați la bară, cu o privire severă.
– Dacă îndrăzniți s-o întrebați pe babă de mine… v-am spart! spune el printre dinți, încercând să nu-și piardă calmul, în timp ce toată sala explodează de râs în sinea lor.
Ion și Maria erau întinși în pat, pregătiți să adoarmă după o zi lungă de muncă. În cameră era liniște deplină, doar respirația ușoară a celor doi se auzea. Deodată, liniștea e tulburată de o voce misterioasă care pare să vină de nicăieri:
– Ioane, vezi că Maria te înșală!
Ion, surprins și puțin confuz, se ridică din pat și se uită în stânga, apoi în dreapta. Maria doarme liniștită lângă el, iar Ion își spune că probabil a visat. Își aranjează perna și încearcă să adoarmă din nou, dar vocea se aude din nou, de data asta mai insistentă:
– Ioane, te înșală Maria, măi, pe bune, hai la fereastră să vezi cu ochii tăi!
Ion se ridică din nou, de data asta mai iritat. Se uită bine la Maria, care pare adâncită în somn. Se gândește că e doar o prostie, o glumă proastă a minții lui. Totuși, vocea insistă, de parcă cineva știa exact cum să-l enerveze:
– Ba du-te, lasă-mă, că Maria-i aici lângă mine în pat! răspunde Ion cu voce tare, de parcă ar vrea să alunge acea voce enervantă.
Dar vocea nu se lasă:
– Ioane, iesi afară și uită-te pe fereastră! Maria te înșală, îți spun eu!
Enervat și tot mai curios, Ion se ridică din pat hotărât să vadă cine îl deranjează în toiul nopții. Iese afară și începe să caute sursa vocii. În acel moment, Vasile, care era ascuns după ușă, profită de ocazie și se strecoară în casă. Fără să piardă timp, se duce direct la Maria și începe să o „lucreze”, așa cum îi promisese mai devreme.
Ion, ajuns la fereastră, se uită atent în jurul casei, dar nu vede nimic neobișnuit. Se gândește că poate chiar i s-a părut și că ar fi bine să se întoarcă în pat. Dar apoi, într-o clipă de frustrare și confuzie, se uită pe fereastră înapoi spre dormitor și, spre uimirea lui, exclamă:
– Ni, mă, să-mi bag picioarele, că de aici așa se vede!!!!
