Pe la 9 seara, soțul se pregătește ca pentru o întâlnire importantă. În apartamentul elegant, dar modest, lumina difuză a lămpii din hol îi dezvăluie un chip serios. El își alege cu grijă costumul, se îmbracă impecabil și, înainte de a ieși, se oprește în fața oglinzii din hol pentru un ultim retuș. Se dichisește, își aranjează părul și se uită cu mândrie la reflexia sa.
În acel moment, soția lui, care tocmai a venit din cumpărături și se așteaptă la o seară liniștită, intră în hol cu o expresie furioasă pe față. Ea, neîncrezătoare și puțin suspicioasă, ridică tonul:
– Mă, tu vrei să mergi la curve.
Soțul, uimit de acuzație, răspunde rapid:
– Nu mă duc!
În încercarea de a-i dovedi că totul este în regulă, se grăbește să-și aranjeze cravata perfect și își pulverizează cu parfumul preferat. Dar soția nu se lasă convinsă. Cu o voce tot mai acerbă și plină de ironie, continuă:
– Tu mergi la curve!
Soțul insistă, cu un ton hotărât, dar tot modest:
– Nu merg!
– Ba da, la curve mergi!
Zeci de secunde de tăcere urmează, în care tensiunea se taie cu cuțitul, iar apoi se îndepărtează fiecare în direcții diferite.
Pe la 4 dimineața, luminile difuze ale străzii pătrund prin ferestrele semiînchise ale casei. Soțul reapare în hol, cu cravata răvășită și cu urme de ruj pe cămașă – dovezi clare ale unei nopți haotice. Se aude un ecou de pași repezi și o voce tremurândă de soție, acum complet trezită și furioasă:
– Mă, tu ai fost la curve!
Soțul, cu o atitudine nonșchalantă, ridică din umeri și, cu un zâmbet ștrengăresc, replică:
– Na… vezi? Dacă ai cobit…
Un om de la țară, purtând un hanorac vechi și o pălărie uzată, și băiatul său, un copil curios cu ochii mari de mirare, au ajuns într-un magazin universal din oraș, un loc plin de lumini colorate și aparate ciudate. Pe holul modern, se opresc în fața unor ziduri strălucitoare, care, într-un mod magic, se despărțeau și apoi se uneau la loc, ca niște porți ascunse ale unui mister tehnologic.
Băiatul, cu o voce plină de curiozitate, întreabă:
– Tată, ce-i asta?
Tatăl, care în viața lui nu văzuse așa ceva – nici liftul nu îl mai văzuse – se uită în jur cu uimire și răspunde:
– Fiule, n-am văzut așa ceva în viața mea, nu știu ce poate fi!
În timp ce cei doi se privesc amândoi, cu ochii ieșiți din orbite de uimire, pe hol apare o bătrânică cu un cărucior cu rotile, ce pare că a ieșit dintr-un alt timp. Ea se apropie cu o eleganță surprinzătoare pentru vârsta ei, apasă un buton discret pe panoul de control, iar cu un sunet electronic, cele două ziduri se deschid lin, dezvăluind o mică cameră.
Tatăl și fiul privesc fascinați cum zidurile se închid încet în urma bătrânei, iar în cameră se aprind niște cerculețe mici de lumină, care se aprind și se sting ritmic, ca niște semne de viață într-un univers paralel.
După câteva clipe de tăcere încărcată de uimire, zidurile se deschid din nou. Din nou, lumina strălucește și apare o blondă superbă de 24 de ani, îmbrăcată elegant și cu un zâmbet enigmatic.
Cu un aer jucăuș și o voce care pare că răsună dintr-o altă lume, ea strigă:
– Fiule, du-te repede și cheam-o pe mă-ta!
Într-o seară elegantă, într-un restaurant cu un ambient sofisticat – lumini calde, muzică ambientală și mese aranjate cu gust – un domn rafinat se bucură de desertul comandat după o cină delicioasă. Chelnerul, impecabil îmbrăcat și cu un zâmbet ștrengăresc, se apropie de masa domnului și întreabă politicos:
– Ce să vă aduc la desert, domnule?
Domnul, cu o voce calmă și un aer ușor ironic, răspunde:
– O cafea… și, te rog, vezi să pui în ea nouă linguriţe de zahăr!
Chelnerul, ridicând o sprânceană și amuzat de cererea neobișnuită, replică:
– Nu aş putea pune zece, ca să fie socoteala rotundă?
Domnul, zâmbind subtil și răspunzând cu calm:
– Nu, las-o aşa, cu nouă linguriţe. Îmi place să fie puţin amară!
