Un cuplu de pensionari stătea comod pe canapeaua din sufragerie, privind un film vechi la televizor. El, cu ochelarii lăsați pe nas, răsfoia un ziar, dar mintea îi zbura către gânduri mai dulci.
– Măi femeie, simt că-mi trebuie ceva răcoritor, spune bătrânul, ridicând o sprânceană în direcția soției sale care croșeta liniștită.
– Ce ai vrea să-ți aduc? întreabă ea, fără să-și ridice ochii de la lucru.
– Înghețată. Mergi la bucătărie și adu niște înghețată! Dar, ascultă-mă, notează, că tu mereu uiți ce-ți spun!
Soția se oprește din croșetat și, puțin iritată, își pune andrelele deoparte.
– Lasă că țin minte! Ce mare lucru să-mi amintesc să-ți aduc niște înghețată?
El, cunoscând-o de atâția ani, insistă:
– Serios, femeie, notează. M-ai mai păcălit cu „țin minte” și ultima dată când am cerut pâine, te-ai întors cu un castron de ciorbă! Sigur o să uiți ceva!
– Vai de mine, ce pretențios ai devenit! răspunde ea ridicându-se cu un oftat. Îți aduc înghețata, stai liniștit!
După vreo jumătate de oră, în timp ce el aproape că se întreba dacă nu adormise ea în drum spre bucătărie, femeia apare în sufragerie cu o tavă plină cu mici aburinzi și pâine proaspătă.
Bătrânul se uită perplex la tavă, apoi la ea, și își freacă fruntea exasperat:
– Măi femeie, ți-am zis să notezi! Uite ce-ai făcut! Ai uitat muștarul!
Un tip intră grăbit în atelierul mecanicului, cu mașina plină de praf și zgârieturi, semn că zilele ei de glorie erau de mult apuse. Se apropie de recepție, un pic stânjenit, dar cu o expresie clară de om pregătit pentru ce e mai rău.
– Bună ziua, șefule, am o problemă. Cred că plăcuțele mele de frână s-au dus de tot! Îmi scârțâie de parcă mă trage cineva cu unghiile pe tablă când încerc să opresc…
Mecanicul, un bărbat solid, cu mâinile negre de ulei, ridică privirea de sub capota unei alte mașini și îi aruncă un zâmbet înțelegător, ca și cum mai auzise povestea asta de sute de ori.
– Ei, să vedem… Deschide capota, te rog! Verifică rapid și zice: Da, clar, plăcuțele sunt terminate. Costă în jur de 250 de euro schimbul complet, plus manopera.
Tipul simte cum i se înmoaie genunchii, iar portofelul parcă începe să plângă de la sine. Înghite în sec și își aranjează nervos ochelarii pe nas.
– Șefu… 250 de euro zici? Uff… Mă gândeam că poate e ceva mai simplu de rezolvat. Uite, cum ar fi… ai putea să faci claxonul mai tare?
La Urgențe, atmosfera era agitată ca întotdeauna, pacienți veniți în grabă, personalul medical alergând de la un caz la altul. Un medic tânăr, cu halatul mototolit de oboseală și ochii încercănați de tura lungă, se apropie de un pacient care stătea întins pe targă, cu un bandaj destul de serios la cap.
– Ce s-a întâmplat aici? întreabă medicul, analizând situația în timp ce își pune mănușile.
Asistenta, care îl însoțea și își nota de zor detalii pe fișa pacientului, îi explică pe scurt:
– Domnul aici a fost adus de urgență, pare că a suferit un impact destul de grav la cap. Se pare că… a primit o lovitură cu un obiect contondent… de la soție.
Medicul se uită la pacient cu o privire de compătimire, în timp ce acesta geme ușor, ținându-se de cap.
– Oof, înțeleg. Soția a fost cam… furioasă, nu?
– Se pare că da, răspunde asistenta.
– Bine, scrie acolo: traumă craniană…
Asistenta, corectă și meticuloasă, îl întrerupe:
– Domnule doctor, scuzați-mă, dar trebuie să fie corect. Este „traumă cranio-cerebrală”, să consemnăm exact!
Medicul se oprește din scris și se uită la asistenta cu o sprânceană ridicată, aproape amuzat de corectitudinea ei.
– Care dracu’ cerebral?! Dacă avea creier, crezi că venea la ziua de naștere a soției cu amanta?!
