Ion vine de la muncă obosit, trântind ușa și lăsându-și geanta într-un colț. Intră în dormitor și rămâne perplex când o vede pe Maria întinsă în pat, goală, cu un zâmbet misterios pe față.
– Maria, de ce ești dezbrăcată în pat?! – întreabă el ridicând o sprânceană.
Maria, făcând ochii mari și încercând să pară nevinovată:
– Păi, Ioane… e cald și n-am cu ce să mă îmbrac!
Ion se scarpină în cap, oftează și merge țintă la dulap. Dă ușile de perete și începe să răsfoiască hainele din interior:
– Ia uite ce ai aici, Mărie! Fustă, palton, cămașă, bluză…
Se oprește brusc, ochii i se măresc, iar vocea îi tremură:
– …Salut, Gheorghe!
Din dulap se aude un glas timid:
– Salut, Ioane…
Ion și Maria la maternitate. Ion, emoționat, intră în salon, își freacă mâinile și se apropie de patul Mariei.
– No, Mărie, ce avem? Spune repede că-mi stă inima în loc!
Maria, obosită, dar zâmbitoare, îi răspunde:
– Băiat, Ioane! Un băiat frumos și sănătos!
Ion își dă pălăria pe ceafă și aproape că lăcrimează de bucurie:
– Doamne-ajută, Mărie! Un flăcău! O să-l învăț să cosească, să dreagă gardul, să joace cărți ca un bărbat adevărat! Da’ zi, mă Mărie, cu cine seamănă? Cu mine, nu-i așa?
Maria, cu un zâmbet misterios, se uită la copil, apoi la Ion:
– Degeaba îți spun, Ioane, că nu-l cunoști…
Bulă vine acasă liniștit, fluierând, și o găsește pe Bubulina stând pe canapea, vizibil emoționată. Își dă seama imediat că ceva nu e în regulă.
– Bulă, ai încredere totală în mine, nu?! – îl întreabă ea cu un zâmbet larg, dar puțin forțat.
Bulă îngustează ochii, simțind că urmează ceva suspect.
– Da, Bubulino… dar de ce întrebi?
– Știi că niciodată nu te-aș minți?!
– Normal, Bubulino. E ceva ce trebuie să știu?
Bubulina își drege vocea și își mușcă buza, apoi spune:
– Ei bine… un stâlp de metal m-a atacat când parcam mașina în mall.
Bulă se încruntă.
– Ce-ai zis, Bubulino?!
– Un stâlp! A apărut din senin! Nu știu de unde! Probabil a fost un complot! Eu parcam liniștită și dintr-o dată POC! Nenorocitul m-a lovit în bara din spate!
Bulă tocmai își aranja cravata și își sorbea cafeaua, încercând să pară cât mai serios, când șeful îl fixează cu privirea și întreabă:
– Crezi că există viață după moarte, Bulă?
Bulă ridică din sprâncene, surprins de întrebare.
– Da, domnule, cred că da!
Șeful își împreunează mâinile și zâmbește ironic:
– Atunci totul este cum nu se poate mai bine!
Bulă începe să se foiască pe scaun, simțind că urmează ceva suspect.
– Cum adică, dom’ șef?
– Păi, după ce ai plecat ieri mai devreme la înmormântarea soacrei tale…
Bulă înghite în sec.
– Da…?
– Ei bine, soacra ta a trecut pe aici să te vadă.
