Maria muncea cu spor pe câmp, cosea de zor iar soarele dogorea. Dintr-odată, simte o mișcare în spate, dar până să întoarcă capul să vadă ce se întâmplă, totul se întâmplă rapid și fără prea multe avertismente. După ce străinul pleacă la fel de repede cum a venit, Maria rămâne înmărmurită. Se adună, își termină treaba, dar toată ziua o macină incidentul.
Când ajunge acasă, îl găsește pe Ion așezat pe prag, reparând unelte. Cu o față serioasă, începe să-i povestească:
– Măi Ioane, să știi că mi s-a întâmplat ceva azi la coasă…
Ion ridică o sprânceană, curios:
– Ce s-a întâmplat, Marie?
Maria, vizibil afectată, îi explică toată întâmplarea:
– Păi eram acolo, coseam, când dintr-o dată, vine unul pe la spate, nici nu l-am văzut, și-mi face felul. Da’ repede, nici n-am apucat să zic ceva. Și după, a plecat de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat…
Ion se oprește din treabă, își pune mâinile în șold și, cu o expresie serioasă, o privește:
– Hai, mă nevastă, lasă necazul. Poate îl recunoaștem cumva. Ia zi, i-ai văzut părul măcar? Era blond, brunet?
Maria scutură din cap:
– Nu, Ioane, că eram cu spatele…
Ion insistă:
– Bine, da’ ochii, Marie? Poate erau albaștri, verzi?
Maria oftează:
– Nu i-am văzut, Ioane, că nu m-am întors deloc.
Ion ridică din sprâncene, hotărât să mai încerce:
– Bine, Marie, da’ ia zi, aia n-ai simțit-o?
Maria se luminează brusc la față și răspunde hotărâtă:
– Ba da, Ioane, aia am simțit-o… da’ nu era d’aci din sat!
Un tip stă pe marginea trotuarului cu un câine superb, de rasă, legat cu o lesă. Lângă el, un carton scris mare: „De vânzare – Câine sănătos și inteligent!”. Se apropie un potențial cumpărător, vizibil impresionat de blana lucioasă și atitudinea elegantă a câinelui.
– Salut! Ce câine frumos ai! Este sănătos? – întreabă omul, mângâind animalul pe cap.
Vânzătorul răspunde imediat, cu un zâmbet larg:
– Sănătos tun! N-a avut nici măcar o răceală în viața lui!
– Bun, bun… Dar este inteligent? – continuă cumpărătorul, testând câinele cu o minge.
Câinele, fără să stea pe gânduri, prinde mingea din aer și o așază înapoi la picioarele stăpânului.
Vânzătorul, cu un aer de mândrie:
– Inteligent de pică! Înțelege trei limbi: româna, engleza și, din ce mi-au spus ceilalți stăpâni, ceva spaniolă de bază!
Cumpărătorul râde, încântat:
– Extraordinar! Și e credincios?
Vânzătorul, fără să ezite, declară:
– Cel mai credincios! Este deja a cincea oară când îl vând.
Un neamț la volanul unui Mercedes ultimul model, un american mândru posesor de Cadillac strălucitor și un român cu o Dacie veche, dar „de suflet”, intră într-o intersecție și, dintr-o combinație de neatenție și ghinion, se ciocnesc violent. Mașinile ajung grămadă de fiare contorsionate, iar cei trei șoferi coboară, fiecare cu reacțiile sale.
Neamțul, cu o figură severă, își privește Mercedesul făcut praf, oftează adânc și își duce mâinile la cap:
– Fira-ar să fie, toată munca mea pe doi ani s-a dus naibii! Mercedesul meu… ah, era visul meu pe roți!
Americanul, cu un accent hollywoodian și o privire pierdută la Cadillac-ul care nu mai strălucea, spune cu un oftat teatral:
– Trei ani de muncă grea pentru bijuteria asta… Și acum uite! Totul e distrus… de parcă nici n-ar fi existat!
Românul, coborând din Dacia lui ponosită, începe să gesticuleze disperat, cu o voce care tremură:
– Vai de mine! Mașina mea, sărăcuța mea Dacie… economiile mele de-o viață s-au dus dracului! Cum mai merg eu la muncă acum? Era familia mea, prietena mea, tot ce aveam mai scump!
Neamțul și americanul, vizibil impresionați, își șterg lacrimile invizibile și întreabă la unison, curioși și uimiți:
– Dar… de ce ți-ai luat, băi nene, o mașină atât de scumpă?!
O doamnă grăbită și cu brațele pline de pungi s-a trezit că și-a pierdut poșeta în toată agitația cumpărăturilor din centrul comercial. După câteva minute de panică, un băiețel politicos și cu zâmbet larg vine spre ea, ținând poșeta bine strânsă în mână.
– Doamnă, cred că asta vă aparține, spune băiețelul. Am găsit-o lângă coșurile de cumpărături.
Doamna îl privește uimită și cu un oftat de ușurare:
– Oh, mulțumesc mult, dragul meu! Ce copil cinstit!
Ea deschide poșeta să se asigure că totul este la locul lui. Se uită la compartimentul pentru bani și observă ceva neobișnuit. Ridică o sprânceană, puțin suspicioasă, și spune:
– Hmmm… când mi-am pierdut poșeta, aveam o bancnotă de 20 de dolari. Acum văd că am 20 de bancnote de un dolar. Cum se explică asta?
Băiețelul, fără să clipească, răspunde repede și cu o expresie serioasă:
– Aveți perfectă dreptate, doamnă. Dar ultima dată când am găsit poșeta unei doamne, nu avea mărunțiș pentru răsplată.
