Ion vine acasă de la oraș, după o zi lungă de treabă și cumpărături. În mână are un pachet mic, pe care îl ține cu grijă, de parcă ar conține ceva foarte valoros. Intră în casă cu un aer hotărât și o voce care nu lasă loc de întrebări:
– Mărie, stinge lumina, trage perdelele și în pat, iute!
Maria, care tocmai spăla vasele și avea o tavă plină de murături de așezat pe raft, se uită la el uimită:
– Mă, Ioane, da’ mai am de lucru…
Ion, fără să clipească, repetă cu o voce care nu acceptă refuz:
– Dac-am zis, am zis!
Maria, văzând că n-are încotro, se conformează. Stinge lumina, trage perdelele și se urcă în pat, în timp ce Ion se dezbrăcă în viteză și sare lângă ea. Trage plapuma peste ei, creând un spațiu intim și întunecat.
Maria, cu o expresie între curiozitate și nerăbdare, întreabă:
– Mă, Ioane, ce e cu toată misteriozitatea asta? Ai cumpărat ceva special?
Ion, cu un zâmbet larg și un aer de triumf, răspunde:
– No, acum Mărie, să-ți arăt ce ceas cu fosfor mi-am cumpărat!
Ion, mare șmecher din sat, și Maria, o fată inocentă și puțin naivă, se căsătoresc într-o zi plină de veselie și lăutari. În noaptea nunții, după ce lumea se retrage, Ion își dă brăcinarii jos, gata să-și impresioneze noua soție.
Maria, cu ochii mari și plini de curiozitate, întreabă:
– Ce-i aia?
Ion, cu un aer de superioritate, răspunde:
– Păi, Mărie, numa’ io am așa ceva, nime’ pe lume nu mai are!
Maria, impresionată, dă din cap și se gândește că a nimerit cel mai norocos bărbat din sat.
Peste câteva zile, Maria merge la câmp să-i ducă lui Ion de mâncare. Pe drum, îl vede pe Gheorghe, cel mai bun prieten al lui Ion, la cosit. Gheorghe, obosit de la treabă, își dă izmenele jos să se răcorească. Maria, văzând „acel ceva”, se întoarce acasă în grabă și îl întreabă pe Ion:
– Ioane, l-am văzut pe Gheorghe la cosit când s-o dus după tufă și și-o dat izmenele jos. Să știi că are și el!
Ion, fără să clipească, răspunde cu o voce plină de încredere:
– Apăi, fă Mărie, Gheorghe-i cel mai bun preten al meu, io aveam două… și i-am dat și lui una!
Maria, cu o expresie de dezamăgire și un pic de supărare, îi spune:
– Prost mai ești, mă! Da’ de ce nu ți-ai oprit-o ție pe aia mare?
Bulă vine obosit de la muncă, trântindu-și geanta într-un colț și trăgându-și pantofii cu oftaturi prelungi. Mirosul din bucătărie lipsește cu desăvârșire, iar stomacul lui începe să cârâie nervos. Intră în bucătărie și o vede pe Bubulina citind liniștită o revistă, cu un ceai în față.
Se scarpină în cap și întreabă, cu speranță în glas:
– Nevastă, ce e de mâncare la cină?
Fără să-și ridice ochii din revistă, Bubulina răspunde calm:
– Nimic, Bulă!
Bulă se uită nedumerit în jur, apoi își amintește:
– Păi și ieri tot nimic a fost!
Bubulina închide revista, se uită la el zâmbind și îi servește replica fără milă:
– Ai dreptate, dragule, pentru că am gătit pentru două zile!
