Doi prieteni stăteau relaxați la o terasă, fiecare cu o halbă de bere în față. Era o seară liniștită, perfectă pentru a povesti despre viață, familie și, desigur, micile frustrări conjugale. Sorbind câte o gură din berea rece, unul dintre ei simți nevoia să-și descarce sufletul despre ce se petrecea acasă.
-Băi, frate… de ceva timp, nevastă-mea umblă prin casă exact așa cum a venit pe lume, zise el cu un aer grav.
Celălalt prieten ridică din sprânceană, vizibil surprins și puțin amuzat, crezând că prietenul său are o poveste picantă de împărtășit.
-Serios? Cum adică, dezbrăcată? întrebă el, lăsând halbă jos și aplecându-se interesat peste masă.
-Nu, nu… urlând!
La judecătorie, sala era plină, iar atmosfera tensionată. Judecătorul, serios și grav, își ajusta ochelarii și privea lung spre acuzat. Îl studia cu atenție, încercând să înțeleagă ce avea omul de spus în apărarea sa pentru cele trei spargeri comise la același magazin.
Judecătorul, clar și răspicat:
-Acuzat, ne poți explica de ce ai spart de trei ori la rând vitrinele aceluiași magazin?
Acuzatul, un bărbat oarecum rușinat, dar cu o voce calmă și apăsată, începu să vorbească:
-Domnule judecător, lucrurile sunt simple. Prima oară am furat o rochie pentru soția mea, că nu prea aveam bani și, știți, ea tot zicea că n-are cu ce să se îmbrace…
Judecătorul, ridicând din sprânceană, deja ușor intrigat:
-Așa… și a doua oară?
Acuzatul continuă, ușor exasperat, ca și cum povestea devenise un coșmar:
-A doua oară, domnule judecător, m-a trimis s-o schimb, că nu-i plăcea culoarea! Și când zice „du-te și schimbă-o”, ce era să fac? Am spart iar vitrina, că magazinul era închis!
Judecătorul, acum vizibil nedumerit, mai pune o întrebare:
-Și a treia oară? De ce ai spart vitrina și a treia oară?
Acuzatul, oftând adânc, aproape resemnat:
-A treia oară… m-a trimis din nou s-o schimb, că „nu-i venea bine mărimea”! Ce să fac, domnule judecător? Știți cum sunt soțiile… când nu le place ceva, nu te lasă în pace până nu faci tot cum vor ele!
Ion și Maria stăteau în fața oglinzii din casă, pregătindu-se să plece la o petrecere mare în sat. Maria își pusese rochia cea nouă, un model modern, ușor transparent, care îi atrăgea deja privirile critice ale lui Ion. El o privea cu sprânceana ridicată și cu un zâmbet pe jumătate amuzat, pe jumătate deranjat.
-Mărie, rochia asta a ta… nu-i cam transparentă? Se vede tot, femeie! îi spuse Ion, scărpinându-se în cap și aruncând o privire rapidă prin casă, parcă sperând că există altă opțiune.
Maria, calmă și relaxată, își aranjă părul și-i răspunse fără să clipească:
-Ioane, io sunt femeie cinstită. N-am nimic de ascuns! Își înălță capul mândră, ca și cum replica ei ar fi fost demnă de o regină.
