Într-o după-amiază aparent obișnuită, soțul, soția și o tânără atrăgătoare intră împreună în liftul clădirii, într-un mod care părea că promite o zi liniștită. Soțul, cu un zâmbet timid, ținea de mână soția, iar tânăra, cu un aer fermecător și o privire jucăușă, se așezase lângă ei. Atmosfera era relaxată, dar undeva în aer se simțea o tensiune subtilă, ca un preludiu la ceva neașteptat.
În timp ce liftul urca încet, întreaga călătorie se desfășura într-o liniște aparentă, când, brusc, tânăra se întoarce cu o furie surprinzătoare în ochi și, fără ezitare, îl plesnește pe bărbat:
– Nu ți-e rușine, porcule, în fața soției?!?
Imediat, liftul se oprește, iar tânăra iese cu pași hotărâți, lăsând în urmă ecoul cuvintelor ei și o atmosferă încărcată de stânjeneală. Soțul, palid și zăbovit, încearcă disperat să explice situația, întorcându-se spre soția lui cu o voce tremurândă și plină de promisiuni:
– Maria, îți jur…
Soția, însă, nu dă ascultare explicațiilor. Cu un zâmbet ștrengăresc și o replică care pare să calmeze orice suspiciune, îi răspunde direct și fără ezitare:
– Știu. Eu am mângâiat-o!
Într-o dimineață răcoroasă de iarnă, în biroul unei companii cunoscute pentru umorul său aparte, șeful, cu o atitudine jucăușă și o sprânceană ușor ridicată, se apropie de biroul lui Bulă, angajatul cunoscut pentru replicile sale rapide și pentru modul său de a trăi fiecare situație cu umor.
Șeful, zâmbind larg, întreabă:
– Îţi place berea caldă?
Bulă, fără să stea pe gânduri și cu o replică cât se poate de directă, răspunde:
– Bineînţeles că nu.
Șeful, continuând jocul de întrebări, ridică o sprânceană și mai tare și întreabă:
– Dar femeile transpirate îţi plac?
Bulă, cu o expresie serioasă, dar care trăda un strop de ironie în ochi, răspunde:
– Nu.
Și șeful, cu un zâmbet misterios pe buze, concluzionează, exact cum era de așteptat în logica lui neobișnuită:
– Atunci înseamnă că îţi vei lua concediu în timpul iernii.
Într-o clasă mică, cu pereți pictați în culori calde și cu o tablă mare pe care se scria cu cretă, profesorul de gramatică, un bărbat cu o mustață subțire și ochii sclipitori de entuziasm, încerca să facă lecția cât mai interactivă și memorabilă. Elevii se așezaseră în bănci, unii cu zâmbete ușoare, alții cu expresii nedumerite, așteptând cu interes să afle ce surpriză avea pregătită astăzi profesorul.
Profesorul, energic și plin de încredere, începu lecția într-un mod inedit, adresându-se întregii clase:
– Eu nu am mâncat, tu nu ai mâncat, el nu a mâncat, noi nu am mâncat, voi nu aţi mâncat, ei nu au mâncat!
Cu un zâmbet larg și sperând să îi facă să repete enunțul cu voce tare, îi spuse:
– Repetă şi tu, Ștrulă!
Ștrulă, cunoscut în clasă pentru replicile sale spontane și pentru umorul său discret, se aplecă puțin spre tablă, se uită în jur ca și cum ar fi căutat confirmare la colegii săi, apoi, într-o notă fermă, dar plină de haz, răspunse:
– Nu a mâncat nimeni!
În sufrageria cu mobilier vechi și perne pufoase, soţia lui Bulă, cu o atitudine hotărâtă și un zâmbet care se transforma rapid în amărăciune, și-a pierdut răbdarea. În mijlocul certurilor, soţia, cu o mână fermă, îl loveşte pe Bulă, care, speriat de furia soției, se furişe sub pat, ca și cum ar fi vrut să se salveze de furtună.
Soţia, hotărâtă să nu lase situaţia la voia întâmplării, începe să-l scoată de sub pat, de parcă viaţa ei depindea de prezenţa lui. Cu voce tare și insistentă, strigă:
– Ieşi!
Din sub pat se aude un oftat și un „Nu ies!” slab, dar ferm.
Soţia nu se lasă intimidată și repetă:
– Ieşi!
Din nou, Bulă răspunde cu aceeași voce tremurândă:
– Nu ies!
Frustrarea soţiei creşte, iar vocea ei devine tot mai aspră:
– Ieşi!
La care, din adâncul ascunzişului improvizat, Bulă, încordat, dar încă plin de umor în situația absurdă, strigă:
– Auzi fă, cine e stăpân în casă? Dacă am spus că nu ies, înseamnă că nu ies!
Într-o după-amiază luminoasă, în interiorul unui mall plin de viață și culoare, Bulă intră în frizerie, ținând de mână un băiețel zâmbitor, care abia așteaptă să își schimbe look-ul. Atmosfera din frizerie era relaxată, cu muzică veselă în surdină și miros de șampon și balsam care plutea în aer. După ce băiețelul a trecut printr-un tratament complet – a fost ras, spălat, tuns și chiar i s-a făcut manichiură, într-un mod amuzant și profesional, pentru a-l face să se simtă ca un adevărat domn mic — Bulă îl urcă cu grijă pe scaunul frizerului.
Cu o voce fermă, dar plină de umor, Bulă îi spune frizerului:
– Tunde-l te rog franțuzește. Până e gata mă duc repede să-mi iau o cravată.
Frizerul, obișnuit cu cererile neobișnuite ale lui Bulă, zâmbește și pornește în munca sa cu un aer profesionist și relaxat. Pe măsură ce foarfeca dansează printre firele de păr, iar băiețelul privește curioș și amuzat la oglindă, atmosfera devine tot mai veselă în salon.
Când frizerul termină de tuns, se așază pe scaunul de lângă copil și, cu un zâmbet ștrengăresc și cu un ton glumeț, se adresează băiețelului:
– Cred că taică-tu te-a uitat aici.
Băiețelul, cu ochii mari și o expresie de surpriză și inocență, se uită direct la frizer, apoi răspunde cu o voce mângâietoare și sinceră:
– Ăla nu-i taică-meu, nene. Eu mă jucam pe aici prin față și el m-a luat de mână și a zis „Hai cu mine să ne tundem gratis!”
