O domnișoară foarte frumoasă și conștientă de avantajul său fizic decide să-și găsească jumătatea ideală și dă un anunț în ziar: „Tânără frumoasă, disponibilă, caut bărbat pentru relație serioasă, care să nu bea, să nu fumeze, să fie responsabil și respectuos.”
Încrezătoare că va atrage atenția multor pretendenți potriviți, domnișoara așteaptă răspunsuri serioase. După câteva zile de așteptare, într-o seară sună cineva la ușă. Se gândește că în sfârșit a sosit momentul, probabil un bărbat respectabil, educat și bine îmbrăcat, răspunzând perfect criteriilor din anunț.
Tipa deschide ușa cu un zâmbet larg pe buze, dar ce să vezi? La ușă stă un bărbat beat criță, cu țigara în colțul gurii și o sticlă de whisky în mână, abia putând să se țină pe picioare. Cu un zâmbet tâmp și limba împleticită, se holbează la ea încercând să articuleze câteva cuvinte:
– Am venit pentru… anunțul din ziar…
Femeia, furioasă și dezgustată, îl privește din cap până-n picioare și răbufnește:
– Măi, nesimțitule! Tu chiar n-ai citit anunțul? Scria clar să nu bei, să nu fumezi, să fii responsabil! Tu ce cauți aici, în halul ăsta?
Bărbatul, zâmbind ștrengărește și cu un ochi pe jumătate închis de la alcool, răspunde greoi, dar amuzat:
– Am venit doar să-ți spun… să nu te bazezi pe mine!
O domnișoară intră grăbită într-un magazin, cu privirea hotărâtă, dar și puțin visătoare. Vânzătorul, un tip cu un zâmbet șiret, o observă și o întâmpină amabil:
– Bună ziua, domnișoară! Ce dorește domnișoara astăzi? întreabă el, cu o privire jucăușă.
Domnișoara, fără să ezite, îi răspunde cu un aer visător:
– Domnișoara dorește o sticlă de Martini, un bărbat adevărat, care să fie romantic, grijuliu și să știe cum să facă o femeie să se simtă specială… Și, evident, o noapte romantică sub lumina lumânărilor și, de ce nu, poate chiar o escapadă la Paris!
Vânzătorul, amuzat, se apleacă puțin spre tejghea și o privește curios:
– Așa deci… și… momentan?
Domnișoara, revenind la realitate, dă un oftat lung și zâmbește ușor ironic:
– Momentan… am venit doar după pâine.
Ion și Maria erau în pat, într-o seară liniștită de vară, pe la ora zece. În cameră era liniște, doar ticăitul ceasului și foșnetul cearșafului mai tulburau calmul nopții. Maria, întinsă pe spate, privea tavanul, neavând somn. Începe să se gândească la diverse lucruri, la viață, la căsnicie, iar o mică curiozitate o macină.
Își întoarce privirea spre Ion, care stătea întins pe o parte, aparent gata să adoarmă. Într-o clipă de tandrețe, decide să verifice starea lui de spirit:
– Ioane, dormi? întreabă ea ușor, ca să nu-l deranjeze prea mult.
Ion, un pic obosit după o zi grea, răspunde fără să se întoarcă:
– Nu!
Maria, văzând că este treaz, își ia inima în dinți și continuă, poate că asta era ocazia să aibă o discuție mai profundă:
– Ioane, mă iubești?
Ion, deja intuind direcția conversației, răspunde rapid, cu un ton ușor iritat și în încercarea de a evita orice discuție lungă:
– Dorm!
