La un consilier matrimonial, într-o sală confortabilă cu pereți pictați în tonuri calde și lumini plăcute, un cuplu se prezintă cu tensiune în aer. Consilierul, cu o atitudine calmă și empatică, întreabă:
– Care este problema?
Soțul, cu o față lungă, plină de resemnare, se așează pe scaun fără să pronunțe un cuvânt, lăsându-și privirea să spere durerea acumulată. În acel moment, soția începe să vorbească non-stop, enumerând cu pasiune și uneori cu un ton ușor teatral, toate problemele căsătoriei lor: micile certuri zilnice, lipsa de atenție, tensiunea acumulată și diferențele de stil de viață. Ea vorbește timp de 15 minute, în timp ce consilierul își notează calm observațiile, încercând să identifice rădăcina neînțelegerii.
Dintr-o dată, consilierul, simțind că este momentul unei intervenții neconvenționale și inspirate de o metodă ce a funcționat de multe ori în trecut, se apleacă peste soție, o ia ușor de umeri și o sărută pasional. Soția rămâne mută de plăcere, uimită de această schimbare bruscă și neașteptată, iar întreaga sală se umple de o atmosferă tensionată, dar și de zâmbete ușoare de aprobarea celor din jur.
După gestul îndrăzneț, consilierul se întoarce spre soț, cu o voce plină de seriozitate amestecată cu umor:
– Soția dvs. are nevoie de asta de cel puțin două ori pe săptămână!
Soțul, cu o ușoară sclipire de ironie în ochi, răspunde fără să se dezbine de la replică:
– Păi aș putea să o aduc aici în fiecare marți și joi…
Pe malul unui lac cristalin, într-o zi de vară plină de soare, unde lumina se juca printre frunzele copacilor și apa sclipea ca un diamant, o tânără se pregătea să se bucure de o baie răcoritoare. Era o scenă tipică de vacanță: un covor de iarbă verde, un mic ponton și oameni veseli care se relaxau sub umbra unui copac bătrân.
În timp ce tânăra își dezbrăca hainele cu un aer de libertate și entuziasm, un polițist cu o uniformă impecabilă se apropie, cu o privire serioasă, dar și atentă la detalii. El se oprește lângă ea și, cu o voce fermă, dar politicoasă, o avertizează:
– Domnișoară, aici este interzisă baia!
Surprinsă și puțin rușinată, tânăra se oprește din actul de dezbrăcare, ridică o sprânceană și, într-o notă sarcastică, îi răspunde:
– Dar de ce nu mi-ați spus asta înainte de a mă dezbrăca?
Polițistul, zâmbind ușor și păstrând o atitudine profesională, se răspunde rapid, cu o replică care lasă pe toată lumea cu un zâmbet pe buze:
– Pentru că dezbrăcatul nu e interzis…
Pe o stradă principală aglomerată, un polițist își face datoria, oprind un motociclist care gonea cu viteză nebună. Polițistul, cu o privire severă dar profesionistă, ridică brațul său și strigă:
– Oprește-mă, băiete!
Motociclistul, surprins, încerca să se scuze:
– Să vă explic…
Dar polițistul, netulburat de vorbe, îl întrerupe hotărât:
– Nu-i nevoie de explicații. O să te las să-ți răcorești călcâiele la poliție până se întoarce șeful!
Motociclistul, tremurând ușor, încearcă să mai zică ceva:
– Dar de fapt…
Polițistul, cu un ton ferm și autoritar, îl oprește din vorbit:
– Nicio vorbă să n-aud! Mergem la secție și nu mă interesează ce ai să-mi spui!
Și astfel, motociclistul este condus la secția de poliție, unde îl așteaptă o celulă rece și o atmosferă de rutină strictă. Orele trec, iar polițistul, curios de starea „prizonierului” său, se apropie de celula de detenție pentru a vedea ce face. Cu o voce amuzată, îi spune:
– Ai noroc că șeful e socru mic azi, o să fie în toane bune când vine.
Din cețurile celulei, motociclistul, cu o replică neașteptată și cu un zâmbet ștrengăresc, răspunde:
– Greu de crezut, zice tipul din celulă. Eu sunt mirele.
