Aseară, pe la ora 9, am intrat într-un bar micuț și destul de animat. Ochii mi-au fost imediat atrași de o tipă simpatică care stătea singură la bar, sorbind elegant dintr-un pahar de vin roșu. Avea un zâmbet misterios și părea genul de persoană care poate să-ți înveselească întreaga seară doar prin prezența ei. Fără să stau prea mult pe gânduri, m-am apropiat de ea cu încredere, încercând să par cât mai natural.
– Bună! Pot să-ți ofer ceva de băut? am întrebat, încercând să-mi controlez emoțiile.
Ea mi-a aruncat o privire rapidă, evaluându-mă din cap până-n picioare, și a zâmbit ușor ironic.
– Păi ce, n-ai prietenă? Bărbații ca tine întotdeauna au prietenă… mi-a răspuns, ridicând o sprânceană.
Am râs puțin, încercând să par relaxat, dar în același timp amestecându-mi mințile să găsesc răspunsul potrivit.
– Nu am, din păcate. Ne-am despărțit acum o lună, i-am zis, încercând să par sincer și puțin trist.
– Oh, îmi pare rău, a zis ea cu o voce mai blândă. În acest caz, poți să-mi cumperi un pahar de vin.
Zis și făcut! După câteva pahare și o conversație care devenea din ce în ce mai interesantă, am ajuns la concluzia că ar fi o idee excelentă să continuăm discuția la ea acasă. Atmosfera era perfectă, și nu am stat mult pe gânduri. În fine, lucrurile au evoluat repede, iar până dimineață am petrecut împreună o noapte de neuitat.
Dimineața, pe când mă îmbrăcam și îmi aranjam cămașa, ea mă privea cu un zâmbet satisfăcut, întinsă pe pat, învăluită în cearșafuri. Apoi, fără avertisment, a întrebat:
– Deci,… arăți foarte bine, ești un tip de treabă și foarte bun la pat. Pot să te întreb de ce te-ai despărțit de prietena ta?
Am făcut o pauză, zâmbind pe jumătate, și am răspuns calm:
– Pentru că a aflat nevastă-mea de ea.
Seara târzie, într-un living liniștit. Soțul stă relaxat pe canapea, butonând telecomanda și schimbând canalele de la televizor, zâmbind mulțumit. Din bucătărie, însă, apare soția lui, vizibil iritată. Se oprește în prag, cu brațele încrucișate, și-l fixează cu privirea:
– Iubitule, chiar nu ai observat că nu mai vorbesc cu tine de o săptămână?! spune ea, plină de frustrare, ridicând tonul.
Soțul ridică ochii încet de la ecran, fără să pară prea deranjat, și îi răspunde calm, aproape cu un zâmbet pe buze:
– Ba da, draga mea. Și sincer, îți mulțumesc din suflet!
O babă, vizibil șchioapătând și plină de nervi, intră în cabinetul doctorului, ținându-se de piciorul rănit. Fața ei e contorsionată de durere, dar și de frustrare. Se așază pe scaun cu grijă și începe conversația:
– Doctore, am venit că mi-am rupt piciorul! spune ea, arătând către piciorul bandajat stâng.
Doctorul, un bărbat mai în vârstă, dar cu o atitudine detașată, o privește pentru câteva secunde, apoi se uită peste niște documente medicale.
– Mata ai limbrici! zice el serios, fără să ridice ochii din hârtii.
Baba îl privește șocată, cu gura întredeschisă, neînțelegând nimic din ce tocmai a auzit:
– Cum, domnule doctor, să am limbrici?! Eu mi-am rupt piciorul, nu mă doare burta!
Doctorul, deranjat de tonul ei, își ridică privirea și-i răspunde tăios:
– Nu mă învăța mata pe mine cum să-mi fac meseria! Am văzut destule cazuri, știu eu mai bine ce ai!
Baba, mai confuză decât la început, se strâmbă de durere și replică nervoasă:
– Doctore, nu mă înțelegi! Mi-am rupt piciorul, n-are nicio legătură cu limbricii tăi!
Doctorul, nedându-se bătut, continuă cu același aer de superioritate:
– Bine, bine, dar cum ți-ai rupt mata piciorul? Întreabă el ca și cum ar ști deja răspunsul.
– M-am urcat în cireșul meu înalt, să culeg niște cireșe… și am căzut! explică ea iritată.
Doctorul zâmbește triumfător, parcă așteptând acest răspuns:
– Vezi? Te-a mâncat în fund să te urci în cireș!
