Bulă merge liniștit pe stradă când, dintr-o dată, un agent de poliție îi face semn să oprească. Se uită confuz în jur, dar nu vede niciun motiv pentru care ar fi fost oprit.
Polițistul se apropie cu un aer serios și întreabă:
– Domnule Bulă, de ce nu aveți permisul de conducere la dumneavoastră?
Bulă ridică din sprâncene, se scarpină în cap și oftează exasperat:
– Cum adică de ce nu-l am? Pe mine mă întrebați?!
Polițistul îl privește suspicios:
– Da, pe dumneavoastră vă întreb. Trebuia să-l aveți la dvs.
Bulă dă din cap și își pune mâinile în șold:
– Păi dacă e la voi de vreo două luni?! Să nu-mi spuneți că l-ați pierdut!
Bubulina se trezește de dimineață plină de emoție. E ziua ei și așteaptă cu nerăbdare cadoul de la Bulă. Își face cafeaua, se machiază atent și, când Bulă intră în bucătărie cu un zâmbet misterios, nu mai rezistă și întreabă direct:
– Bulă, unde e cadoul meu? Nu-mi spune că ai uitat…
Bulă își drege vocea și, cu un aer sigur pe el, spune:
– Nu am uitat, Bubulino! Hai la geam să îți arăt ceva!
Bubulina, cu inima bătând nebunește, aleargă la fereastră. Bulă arată cu degetul spre parcare și spune mândru:
– Vezi Ferrari-ul ăla roșu, parcat chiar în spatele blocului?
Bubulina își pune mâinile la gură, aproape că începe să plângă de fericire:
– Da, da, da, îl văd! Vai, iubitule! Nu pot să cred!
Bulă îi zâmbește larg, pune mâna pe umărul ei și spune cu un aer triumfător:
– Bubulino, ți-am luat un ruj de exact aceeași culoare!
Bulă stă liniștit în sufragerie, cu lumina stinsă, laptopul pe genunchi și căștile bine înfipte în urechi. Cu un pahar de suc lângă el și o pungă de snacksuri, se pregătește să se relaxeze cu un „film educativ pentru adulți”.
Tocmai când acțiunea devine interesantă, poc! Se deschide ușa!
A doua zi, vizibil afectat, Bulă se întâlnește cu Ștrulă la cafenea. Cu o față lungă și oftând din greu, Bulă spune:
– Ștrulă, sunt tare supărat.
– Dar ce ai pățit, măi Bulă? întreabă Ștrulă, îngrijorat.
Bulă își lasă capul în mâini și oftează:
– Uite, mă uitam pe laptop la un film d-ăla pentru adulți și… poc, intră nevastă-mea pe ușă.
Ștrulă se dă un pas în spate, șocat:
– Nu-mi spune că te-a prins în fapt!
Bulă ridică privirea, alb la față:
– Nu, nu m-a prins…
Ștrulă respiră ușurat, dar Bulă continuă, vizibil traumatizat:
– Nevastă-mea a intrat pe ușă… în film!
Ioan zace întins în pat, cu fața palidă, acoperit cu o pătură groasă. Lampa de pe noptieră pâlpâie ușor, iar Maria, cu ochii în lacrimi, îi ține mâna strâns.
– Io, amu, m-oi duce, Mărie, că mi-a sosit ceasul. Ascultă aici ce-ți spun! – zice el cu glas stins, dar hotărât.
Maria își suflă nasul într-un colț de șorț și suspină:
– Zi, Ioane, și așa oi face!
Ioan înghite în sec și continuă:
– Să ții gospodăria, Mărie, să nu vinzi nimic, să aibă copiii ăștia când or crește mari!
– Așa oi face, Ioane!
– Să dai copiii la școală, să iasă învățați, Mărie! Să nu fie ca mine, să rămână doar cu sapă-n mână!
– Așa oi face, Ioane…
Ioan prinde un firicel de putere și își mai drege glasul:
– Și mai vreau, Mărie, ca după ce m-oi duce, să te măriți musai cu Gheorghe!
Maria tresare, dă ochii mari și-l privește de parcă ar fi auzit cel mai mare păcat.
– Da’, Ioane, credeam că Gheorghe e dușmanul tău de moarte?!
Ioan își lasă capul pe pernă și, cu un ultim zvâcnet de satisfacție, șoptește:
– Păi, tocmai d-aia!
