În pragul unei noi etape din viața lui, Bulă se căsătorește cu americanca Jane, iar atmosfera de la nuntă este încărcată de emoție, tradiții și, bineînțeles, umor românesc de care toți sunt mândri. În seara cea mare, înainte de prima noapte împreună, Bulă este chemat de tatăl său în camera din colțul casei, unde lumina caldă a lămpii și ecoul amintirilor din copilărie îi fac inima să bată mai tare. Tatăl său, un om cu o mândrie nemărginită față de valorile românești, îi dă câteva sfaturi de neuitat:
– Bulă, pentru început ia-o în brațe și du-o în pat, ca să îi arăți cât de puternică este România.
– Bine tată, asa o să fac!
– Pe urmă, dezbracă-te și arată-i cât de frumoasă este România!
Din altă cameră, se aude glasul bunicului, cu un zâmbet în glas și cu umorul său specific:
– Iar apoi, rezolvă-te singur, ca să-i arăți că România este independentă și nu are nevoie de ajutorul Americii!
Într-o dimineață de sâmbătă, Bulă și Bubulina se hotărăsc să meargă într-o excursie scurtă cu mașina, deși, cum se pare, aventura se transformă în „turbo-adrenalină” pentru Bulă. Bubulina, cu un zâmbet entuziast și o mână fermă pe volan, se lasă dusă de valul pasiunii pentru viteză, accelerând pe șosea cu un entuziasm de nedescris.
Pe măsură ce mașina prinde ritm și devine tot mai rapidă, Bulă simte cum inima îi bate cu putere, iar gândurile îi zboară către ideea că, dacă nu se oprește, aventura va avea un final prea dramatic. De câteva ori, el a strigat cu disperare, încercând să atragă atenția asupra pericolului, dar Bubulina părea că se bucură de fiecare clipă de adrenalină.
În final, când au trecut pentru a treia oară prin acel episod de viteză amețitoare, Bulă nu mai poate suporta situația și, cu voce tare și tremurând de nervi, izbucnește:
– M-am săturat de mania asta a vitezei pe care o ai! E pentru a treia oară când să mă omori, se strigă Bulă, foarte nervos.
Bubulina, privind în oglinda retrovizoare și cu o expresie de regret amestecat cu umor, răspunde calm:
Bubulina: – Iubitule, te rog, mai dă-mi o șansă!
Într-o după-amiază însorită, cu razele de soare jucându-se printre frunzele copacilor din fața cofetăriei, Bulă intră cu pași măsurați, privirea curioasă fixată pe vitrinele pline de prăjituri colorate și deserturi tentante. Atmosfera din cofetărie este caldă și primitoare, iar mirosul dulce de vanilie și ciocolată îl face pe Bulă să ezite, deși se știe că glumele lui legate de dietă sunt la ordinea zilei.
– Bună ziua, domnule Bulă! Cu ce vă pot servi?
Bulă, cu un zâmbet ștrengăresc, răspunde puțin ezitant:
– Păi, nu știu. Sunt la dietă. Ce aveți fără zahăr?
Angajatul cofetăriei, care se mândrește cu rețetele sale secrete, ridică din sprâncene puțin surprins și se gândește la opțiuni. După câteva secunde de reflecție, el spune cu un zâmbet ironic:
– Hmm, avem un singur lucru: șervețelele!
Într-o dimineață însorită, când traficul era agitat, un polițist de circulaţie, purtând o uniformă impecabilă și o privire concentrată, opreşte un şofer care se grăbea pe un drum aglomerat. Policialul, cu o atitudine serioasă, se apropie de vehicul și, ridicând o sprânceană, întreabă ferm:
– N-aţi văzut semnul de interzis?
Șoferul, cu un zâmbet ștrengăresc și o replică pregătită, îi răspunde fără ezitare:
– Ba l-am văzut, dar pe dumneavoastră nu v-am văzut…
Într-o după-amiază blândă de toamnă, într-o casă micuță plină de amintiri, bătrânelul era convins că băbuţa lui nu mai aude așa cum obișnuia. Își amintea de vremurile când cuvintele curgeau în voie și fiecare poveste era ascultată cu atenție, iar acum simțea că ceva se schimbase. Cu inima puțin neliniștită, dar cu umorul lui caracteristic, decide să facă un test neoficial de auz.
Își ia inima în dinți, se ridică din fotoliul confortabil și se îndreaptă spre un colț al camerei, unde lumina caldă îi mângâie fața obosită. Și atunci, cu vocea lui blândă, dar plină de speranță, începe testul:
– Auzi?
Bătrânica, concentrată în cartea ei veche și cu o expresie adânc absorbită, rămâne fără reacţie.
Mai face bătrânelul câțiva paşi, parcă dorind să vadă dacă apropierea îi va ajuta vocea să ajungă mai clar, şi spune iar:
– Auzi?
Bătrânica, iar, fără vreun semn de răspuns, continuă neclintită în lumea ei.
Se duce bătrânelul mai aproape lângă ea, aproape ca o șoaptă sperând să treacă mesajul, şi spune:
– Auzi?
Bătrânica se răsteşte la moş:
– Pentru a treia oară îţi spun: DA!
