Bulă și Ștrulă stăteau la o bere, discutând despre planurile de vacanță, când conversația a devenit tot mai animată.
Bulă: Ștrulă, săptămâna viitoare plec în concediu la Veneția! Abia aștept!
Ștrulă: La Veneția? Păi, Bulă, n-ai fost și anul trecut acolo?
Bulă: Ba da, am fost.
Ștrulă: Și atunci, de ce te mai duci iar? Nu te-ai săturat?
Bulă își ridică sprâncenele și începe să gesticuleze dramatic, cum îi era obiceiul.
Bulă: Uite, Ștrulă, anul trecut chiar am avut ghinion. Toate străzile erau inundate! A trebuit să mă plimb numai cu barca!
O blondă, vizibil agitată, stă aplecată sub un felinar aprins, scotocind cu atenție asfaltul. Noaptea era rece, iar trecătorii o priveau curioși, dar nimeni nu îndrăznea să întrebe nimic. Într-un final, trece pe acolo un polițist care observă scena și se apropie.
Polițistul: Domnișoară, vă pot ajuta cu ceva? Ce faceți aici, așa târziu?
Blonda: Of, mulțumesc că întrebați! Mi-am pierdut inelul cu diamant și-l caut!
Polițistul: Înțeleg. Și sunteți sigură că l-ați pierdut chiar aici?
Blonda, ridicându-se și scuturându-și ușor genunchii prăfuiți:
Blonda: Ei bine, nu. L-am pierdut la blocul vecin.
Polițistul o privește uimit, încearcă să-și păstreze calmul și întreabă precaut:
Polițistul: Dacă l-ați pierdut acolo, de ce îl căutați aici?
Blonda, fără ezitare, îi răspunde cu un zâmbet larg și o expresie plină de logică:
Blonda: Aici e lumină! Credeți că o să-l găsesc în întuneric?
Soțul gelos își suna zilnic soția pentru a verifica dacă este acasă. Era un bărbat hotărât să nu lase nimic la voia întâmplării, iar metoda lui de verificare devenise deja o rutină.
Soțul: Unde ești, draga mea?
Soția: Acasă, scumpule! De ce întrebi mereu?
Soțul: Ești absolut sigură că ești acasă?
Soția: Desigur!
Soțul: Atunci pornește blenderul, te rog!
Soția, vizibil iritată, pornește blenderul. Zgomotul binecunoscut îi aduce soțului un zâmbet satisfăcut, iar convorbirea se încheie.
Aceeași scenă se repetă zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe zi. Într-o dimineață, soția nici nu apucă să-și termine cafeaua, că telefonul sună din nou.
Soțul: Unde ești, draga mea?
Soția: Acasă, evident! Măcar o dată să mă întrebi altceva…
Soțul: Pornim blenderul sau nu?
Sătulă, dar amuzată, soția pornește blenderul. Zgomotul motorului parcă devenise fundalul sonor al relației lor.
După o săptămână de „blender-terapie”, soțul simte totuși că ceva e ciudat. Hotărăște să vină acasă pe nepusă masă, să vadă cu ochii lui. Intră val-vârtej în casă, dar nu-și găsește soția. În schimb, copilul stătea liniștit în sufragerie, mâncând un sandviș, alături de bona lor.
Soțul: Fiule, unde este mama?
Copilul: Nu știu, tata. Dar mă întreb unde o pleacă zilnic cu blenderul…
După o ceartă aprinsă, care a început de la niște motive aparent banale – că nu a dus gunoiul, că nu a închis tubul de pastă de dinți, că n-a complimentat-o pentru noua coafură – lucrurile au escaladat rapid. Soția, roșie la față de nervi, își adună toată furia și începe să-i arunce hainele în valiză cu gesturi teatrale.
Ea: Gata, Ioane, am terminat cu tine! Pleacă din casa asta!
El: (încercând să rămână calm) Bine, Maria, cum vrei tu. Dar unde să mă duc?
Ea: Nu mă interesează! Du-te la maică-ta, du-te în pădure, du-te pe lună, numai ieși din casa mea!
Ion își ia valiza și începe să se îndrepte încet spre ușă, dar Maria, care nu se putea abține să nu aibă ultimul cuvânt, îi strigă din spate:
Ea: Și sper să mori în chinuri!
Ion se oprește brusc, se întoarce, o privește pe sub sprâncene și, cu un zâmbet ironic, spune:
El: Adică vrei să rămân?
Un bărbat cu voce slăbită, abia șoptind, sună la cabinetul medicului de familie, încercând să pară calm, deși se simțea îngrozitor:
Pacientul: Bună ziua… mă scuzați că deranjez… mă simt foarte rău, am febră, amețeli… abia pot să stau în picioare. Vă rog, îmi puteți face o programare?
Recepționera: Bună ziua! Sigur, haideți să verific… Avem loc liber peste trei săptămâni, miercuri, la ora 12.
Bărbatul rămâne blocat. Cu voce tremurândă, încearcă să explice gravitatea situației:
Pacientul: Dar… dar… doamnă, nu cred că mai rezist până atunci. Vă rog, este urgent. Chiar nu puteți să mă programați mai devreme?
Recepționera oftează, verifică rapid calendarul și răspunde, de parcă i-ar fi făcut o mare favoare:
Recepționera: Bine, atunci vă trec la ora 11.
