Ion, om gospodar, dar și bărbat cu nevoi, și-a dat seama că Maria nu prea îi mai răspunde la avansuri, așa că s-a gândit să pună lucrurile la punct într-un mod clar și eficient.
Se duce într-o zi la Maria, o ia deoparte și îi zice hotărât:
– Fă, Marie, ascultă bine! Când ai să mă vezi fugind prin curte cu două căldări de apă în mâini, d-apoi să știi că vreau să facem amor și să te găsesc în pat, auzi?!
Maria, fată cuminte și ascultătoare, dă din cap și zice:
– Bine, Ioane, așa să fie!
Zis și făcut. A doua zi, Ion iese afară, apucă două căldări de apă și începe să alerge prin curte. Maria, cum a văzut scena, s-a dus repede în pat și l-a așteptat. Ion vine transpirat, dar hotărât, și rezolvă problema cu spor.
A treia zi, la fel. A patra, la fel. Devenise deja o rutină romantică neașteptată.
Însă, într-o noapte, pe la miezul nopții, Maria, adormită bine, aude zgomot afară. Se trezește, se uită pe fereastră și ce vede? Ion, alergând ca un nebun prin curte, cu două căldări de apă în mâini.
Maria, fată de treabă, sare din pat și se așază la locul ei, așteptându-l pe Ion să vină „să rezolve problema”, cum făcuseră de atâtea ori.
Trece un sfert de oră. Trec 20 de minute. Nimic. Maria începe să se îngrijoreze. După vreo jumătate de oră, Ion intră val-vârtej în casă, transpirat, gâfâind, cu ochii ieșiți din orbite și îi strigă Mariei:
– Făăă! Nouă ne-a luat foc grajdu’ și ție-ți arde de amor?!?
Bulă și Bubulina ajung la Poiana Brașov chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă. Afară ninge frumos, iar stațiunea e plină de turiști veniți să se bucure de zăpadă și aer curat.
Ajung ei la recepția unui hotel elegant, iar Bulă, hotărât să găsească cea mai bună ofertă, începe negocierile:
– Bună ziua, doamnă! Cât costă o cameră pe noapte?
– 1.200 de lei pe noapte, domnule. Cu vedere splendidă spre munte.
Bulă face ochii mari, înghite în sec și se uită către Bubulina, care deja îl împunge ușor cu cotul, semn că a venit cu gânduri economice.
– 1.200?! Cam mult, doamnă! Dar stați, că am o idee. Vă dau doar 300 de lei pe noapte și promit solemn că nu ne uităm la munte deloc!
Un bărbat avea o aventură de câțiva ani cu o italiancă. Relația lor era una pasională, plină de întâlniri secrete și escapade romantice. Într-o seară, însă, femeia i-a mărturisit emoționată că este însărcinată.
Bărbatul, panicat, a început să caute rapid o soluție. După câteva minute de gândire intensă, i-a propus o sumă mare de bani ca să plece în Italia și să nască acolo, departe de ochii curioșilor.
– Dacă rămâi în Italia și crești copilul acolo, promit că îți voi oferi sprijin financiar până când împlinește 18 ani, i-a spus el, încercând să pară responsabil.
Femeia a acceptat, dar s-a uitat la el cu o sprânceană ridicată:
– Bine, dar cum vei ști când se va naște copilul?
Bărbatul, grijuliu să nu lase urme, i-a spus să-i trimită o carte poștală pe care să scrie simplu „Spaghete”. Asta era parola lor secretă, astfel încât nimeni să nu-și dea seama despre ce este vorba.
Timpul a trecut, iar bărbatul a continuat să-și trăiască viața liniștit. După aproximativ 9 luni, într-o după-amiază obișnuită, când s-a întors de la serviciu, soția lui l-a întâmpinat în prag cu o expresie confuză:
– Dragule, ai primit o carte poștală extrem de ciudată astăzi…
Bărbatul a înghițit în sec, și-a șters fruntea de transpirație și a încercat să-și păstreze calmul:
– Ah, dă-mi-o te rog, o să-ți explic mai târziu despre ce e vorba…
A luat cartea poștală cu mâini tremurânde, a citit-o și, în clipa următoare, s-a făcut alb ca varul, a început să respire sacadat și a leșinat pe loc.
Pe cartea poștală scria cu litere mari și clare:
„Spaghete, spaghete, spaghete, spaghete. Trei cu chifteluțe, una fără. Trimite mai mult sos!!!!”
