Gheorghe, un om simplu și de bună credință, se căsătorește cu Maria după o relație de doar trei luni. Toată lumea din sat îi felicită pentru nuntă, iar Gheorghe e mândru că a găsit o femeie „de treabă”. Dar surpriza vine la scurt timp: după numai o săptămână de la nuntă, Maria naște un băiețel sănătos.
Bucuros nevoie mare, Gheorghe iese prin sat să facă cinste cu un rachiu la prieteni. Dar, în mijlocul veseliei, unul dintre ei, Ion, îi pune o întrebare care îi dă de gândit:
– Bă, Gheo, tu ești sigur că e copilul tău? Că voi nu aveți decât trei luni împreună, mă! Cum să iasă așa repede copilul?!
Alți prieteni, cu paharele în mână, încep să râdă și să-l tachineze:
– Mă, Gheorghe, cred că ți-au făcut „serviciul” înainte să apari tu!
Gheorghe, rușinat și cu inima strânsă, se duce acasă cu capul plecat. Intră pe ușă și o găsește pe Maria alăptând copilul. Cu glas tremurat, îi spune:
– Mărie, să știi că toți râd de mine prin sat, zic că micuțul nu-i al meu, că noi abia avem trei luni împreună!
Maria ridică privirea, oftând, și îi zice calm:
– Gheo, dragă, ia vino tu aici lângă mine, să-ți explic, că văd că ești băiat bun, dar cam credul. Ascultă bine: ai stat tu trei luni cu mine?
Gheorghe dă din cap:
– Da, am stat!
– Și eu am stat trei luni cu tine?
– Da, și tu ai stat!
– Și-am stat noi trei luni împreună?
Gheorghe, tot mai confuz, răspunde iar:
– Da, am stat împreună!
Maria zâmbește triumfătoare:
– Eiii, Gheo, fă și tu o socoteală simplă, că doar ai terminat patru clase: dacă pui trei luni ale tale și trei luni ale mele, nu iese nouă luni?!
O autostopistă tânără și atrăgătoare stă pe marginea șoselei, ținând strâns de o canistră roșie. Își flutură mâna spre mașinile care trec, dar multe o ignoră. Într-un final, un tip curios oprește și coboară geamul, scrutând-o cu o sprânceană ridicată.
– Domnișoară, ce aveți acolo în canistră? întreabă el, uitându-se suspicios.
Ea, ridicând bărbia cu mândrie, răspunde:
– Benzină!
– Benzină? repetă el, intrigat. Dar văd că mergeți pe jos.
Autostopista se uită la el cu un zâmbet ștrengar:
– Dar ce? Nu vă știu eu pe voi, șoferii? Cum intrați în pădure, cum vi se termină la toți benzina…
Pleacă Ion din sat în America, unde devine „John”, un om de afaceri prosper. După câțiva ani de succes, se gândește cu nostalgie la satul natal și decide să facă o faptă bună.
Ajunge în sat în concediu și, plin de generozitate, le oferă fiecărui sătean câte 100 de dolari. Sătenii sunt extaziați:
– Ai văzut, măi Vasile, ce băiat bun e John? A plecat de jos, dar nu și-a uitat rădăcinile!
– Așa-i, Gheorghe, să ne trăiască!
Următorul an, John revine și repetă gestul, împărțind din nou câte 100 de dolari fiecăruia. Sătenii sunt în continuare mulțumiți:
– Măi Vasile, vezi ce suflet mare are? E clar, succesul nu l-a schimbat!
Dar în al treilea an, lucrurile iau o turnură neașteptată. John oferă fiecărui sătean doar 50 de dolari. În sat începe murmure de nemulțumire.
Gheorghe, cu sprânceana ridicată, îl întâlnește pe Vasile:
– Măi Vasile, ție tot 50 de dolari ți-a dat?
– Tot, măi Gheorghe. Și sincer, parcă nu-mi mai vine să-l laud!
Nemulțumiți, decid să îl confrunte pe John. Ajung amândoi la el, iar Gheorghe îi spune direct:
– Măi John, noi te respectăm și te apreciem, dar să știi că lumea din sat e nemulțumită. De ce ne-ai dat numai 50 de dolari anul ăsta?
John oftează adânc și le răspunde:
– E greu, măi Gheorghe. A venit criza, afacerile nu mai merg ca înainte, băiatul meu cel mic a intrat la facultate, cheltuielile sunt mari… Ce să fac? Nu mai sunt atâția bani ca altădată!
Gheorghe îl ascultă, dă din cap, se întoarce spre Vasile și spune indignat:
– Vezi, măi Vasile? John își ține băiatul la facultate pe banii noștri!
