Soția, bănuitoare și hotărâtă să-l prindă pe soțul ei în fapt, își pune planul în aplicare. Îi dă liber menajerei în weekend, convinsă că, dacă soțul are intenții necurate, va încerca să profite de situație.
Seara, în pat, soțul își joacă rolul obișnuit:
– Of, ce dureri groaznice de burtă! Nu mai pot, trebuie să merg la baie…
Soția îl urmărește cu privirea, suspicioasă, în timp ce el dispare grăbit pe ușă. Așteaptă câteva minute, apoi, sigură că urmează să-l surprindă, intră tiptil în camera menajerei. Își face un plan rapid, se bagă sub pătură și așteaptă, cu inima bătând puternic.
Nu trece mult și ușa se deschide încet. Cineva intră în cameră în liniște, iar soția, sub pătură, simte cum patul se lasă sub greutatea cuiva. Fără niciun cuvânt, bărbatul se aruncă asupra ei și începe „munca”.
După ce totul se termină, soția, triumfătoare, iese de sub pătură cu un zâmbet larg și aprinde lumina:
– Nu-i așa că nu te așteptai să mă găsești în patul acesta?
Dar când luminile se aprind, în locul soțului, vede o față complet surprinsă… a grădinarului!
Grădinarul, stânjenit și cu ochii mari, reușește să bâiguie:
– Nu, doamnă… nici prin cap nu mi-a trecut!
La școală, în timpul orei de desen, profesoara merge printre bănci să vadă ce au lucrat copiii. Toți sunt absorbiți de foi, creioane și carioci. Când ajunge la banca lui Bulă, ridică o sprânceană și își drege glasul:
– Bulă, te-am rugat să desenezi o vacă și iarbă.
El ridică privirea spre ea, zâmbind larg:
– Da, doamna profesoară, asta am făcut!
Profesoara se uită atent la desen. Într-adevăr, pe foaie era o vacă desenată destul de bine, cu câteva pete negre pe corp și o expresie relativ mulțumită. Dar ceva lipsea…
– Bulă, văd doar vaca. Unde este iarba?
Bulă, fără să-și piardă calmul, îi răspunde prompt și cu mândrie:
– A mâncat-o vaca, doamna profesoară!
Bulă, emoționat dar hotărât, se prezintă la ușa tatălui iubitei sale. Știe că acesta este un mare pasionat al culturii orientale, deci se pregătise mental pentru orice ciudățenie. După ce sună la ușă, este întâmpinat de tatăl iubitei, îmbrăcat într-un halat cu motive asiatice și ținând un evantai decorativ în mână.
– Bulă, ce te aduce pe la mine? întreabă acesta cu un aer serios, în timp ce se așază pe un fotoliu mare, care aduce a tron.
Bulă își drege glasul și, cu o înclinare respectuoasă a capului, spune:
– Domnule, am venit să vă cer mâna fiicei dumneavoastră.
Tatăl iubitei își mijește ochii, făcând o pauză lungă, de parcă ar medita adânc. După câteva secunde, ridică solemn un deget în aer:
– Bulă, pentru a putea lua o asemenea decizie importantă, trebuie să mă consult cu Marele Dragon.
Bulă clipește confuz, dar își păstrează calmul.
– Nu este nevoie, domnule, răspunde el zâmbind larg. Să știți că am vorbit deja cu soția dumneavoastră și am primit acceptul!
Un bărbat de vârstă mijlocie, cu sufletul încă tânăr, decide să-și viziteze amanta într-o seară. Cu inima bătând de emoție și o cutie de bomboane scumpe în mână, intră în scara blocului unde locuia aceasta. Pe ușă, însă, vede un anunț mare scris cu marker roșu: „Liftul nu funcționează. Ne cerem scuze pentru disconfort!”
Omul oftează, dar nu se lasă descurajat. Amanta locuia la etajul 15, iar el, plin de entuziasm, își zice:
– Mare lucru! Pe aripile dragostei ajung și pe lună, darămite la etajul 15!
Cu acest gând motivant, începe să urce. Până la etajul 3, sprinta ca un atlet, cu bomboanele încă ținute strâns. Își spunea în sinea lui:
– Uite, mă simt mai tânăr deja! Poate ar trebui să încep să fac mai mult sport.
Pe la etajul 6, entuziasmul începe să scadă. Merge la pas greoi, iar respirația i se accelerează. Se oprește și-și șterge fruntea cu batista:
– Bine că sunt doar 15 etaje. Dacă era la 20, mă întorceam acasă!
La etajul 8, se oprește din nou, scoate o pastilă pentru inimă din buzunar și o ia cu apă din sticla pe care, prevăzător, o avea la el.
– Dragostea asta… mai bine o luăm mai încet! La vârsta mea, ar trebui să țin la sănătate, nu la romantism.
Când ajunge la etajul 12, simte că picioarele îi sunt din plumb. Se așază pe una dintre trepte, își desface sacoul și stă câteva minute, încercând să-și regăsească suflul. Se uită la bomboanele pe care le ținea încă în mână și oftează:
– Poate am noroc și nu o găsesc acasă…
