Soțul gelos, frământat de bănuieli care nu-i dădeau pace nici zi, nici noapte, decide într-un final să angajeze un detectiv particular să-i urmărească soția. După o săptămână de filaj asiduu, detectivul îl cheamă la o întâlnire pentru a-i prezenta raportul.
– Domnule, am făcut toate observațiile posibile, începe detectivul, serios.
– Și? Ce ai aflat? întreabă soțul, fremătând de nerăbdare și furie.
Detectivul începe să răsfoiască notițele:
– Ei bine, trei zile la rând, soția dumneavoastră a plecat de la serviciu împreună cu șeful ei. După aceea, au luat prânzul într-un restaurant cochet, în separeu. Flori pe masă, șampanie rece, râsete, priviri dulci, ținut de mână…
Soțul, deja roșu de furie:
– Și mai departe? Ce au făcut mai departe?
– După prânz, s-au dus la un hotel din apropiere, s-au cazat și s-au închis într-o cameră la etajul 4, continuă detectivul, cu o expresie impasibilă.
Soțul începe să tremure:
– Și, și? Mai departe?
– Ei bine, spune detectivul, m-am strecurat până la ușă și am privit pe gaura cheii.
– Bravo, omule! Așa te vreau! Ce ai văzut?
Detectivul, cu voce joasă:
– Am văzut cum s-au sărutat pasional, el a trântit-o pe pat și s-a aruncat peste ea.
Soțul, din ce în ce mai indignat, începe să bată nervos din picior:
– Și mai departe? Ce s-a mai întâmplat?
Detectivul își netezește caietul cu notițe:
– El și-a scos cămașa, iar soția dumneavoastră bluza.
Soțul aproape că explodează:
– Extraordinar! Și? Ce au mai făcut?
– Păi… și-a scos și pantalonii, iar doamna fusta.
Soțul își pune mâinile în cap:
– Nu-mi vine să cred! Ce nesimțiți! Spune mai departe!
Detectivul trage aer în piept:
– Apoi… și-au dat jos și lenjeria intimă.
Soțul, cu o voce tremurândă, între furie și disperare:
– Și? Și mai departe?
Detectivul oftează:
– Ei bine, aici intervine o problemă. Și-au aruncat chiloții pe clanta ușii și nu am mai putut vedea nimic.
Soțul rămâne nemișcat câteva clipe, apoi izbucnește, trântind pumnul în masă:
– Uite, vezi, băi, omule, oftează el cu lacrimi în ochi, incertitudinea asta mă omoară!
Într-o dimineață răcoroasă de toamnă, în secția de poliție, atmosfera era mai animată ca de obicei. Gogule, unul dintre cei mai „creativi” polițiști din echipă, părea să atragă din nou atenția tuturor. Tremurând ca frunza-n vânt, cu nasul roșu și cu abur ieșind din gură, stătea în mijlocul biroului, de parcă tocmai ieșise dintr-o furtună de gheață.
Șeful îl observă și nu ezită să-l ia la rost:
– Băi, Gogule, ce-i cu tine? De ce tremuri așa? Ce-ai pățit?
Gogule, cu dinții clănțănind, încearcă să răspundă, dar îi ia câteva secunde să-și controleze vocea:
– Șefu’, am stat ceva timp în frigider…
În birou cade liniștea. Toți colegii, nedumeriți, ridică sprâncenele. Șeful îl privește lung, încercând să înțeleagă absurditatea situației:
– În frigider?! Băi, omule, ce-ai căutat acolo?
Gogule își drege glasul și, cu un aer serios, răspunde:
– Păi, șefu’, dumneavoastră ne-ați zis ieri la ședință că polițaii trebuie să aibă sânge rece.
La ora de dirigenție, învățătoarea încerca să discute cu elevii despre familie și despre importanța iubirii în relațiile dintre membrii acesteia. După ce a pus mai multe întrebări generale, s-a gândit să implice copiii în discuție cu exemple din viața lor.
– Dragii mei, haideți să povestim despre cât de mult ne iubesc părinții. Cine vrea să ne spună ceva frumos despre familia sa? întreabă ea, cu un zâmbet cald.
Micuțul Andrei ridică mâna, sărind nerăbdător din bancă.
– Eu, doamna învățătoare! Mama mea mă iubește foarte mult!
Învățătoarea zâmbește și îl încurajează:
– Foarte frumos, Andrei! Și cum ți-ai dat seama de asta?
Băiatul, cu fața luminată de mândrie, răspunde hotărât:
– Păi, pe tata îl tot schimbă, dar pe mine mă păstrează mereu!
