Soțul, plecat în interes de serviciu în Brazilia, după o zi lungă de ședințe și prezentări, simte nevoia s să-și sune soția.
Formează numărul, iar vocea ei răspunde calm și dulce:
– Alo, dragul meu! Ce mai faci acolo, prin țările calde?
El, cu un ton entuziasmat și glumeț, îi răspunde:
– Alo, draga mea, n-ai să crezi, dar acum sunt în pat cu o braziliancă superbă!
La celălalt capăt al firului, Bubulina face o pauză. Se uită o clipă la telefon, se gândește dacă a auzit bine, apoi răspunde cu un ton acid și un sarcasm bine țintit:
– Vai de capul tău, acu’ te faci de râs și-n străinătate!
La spovedanie, în biserica liniștită și întunecată, intră o tipă absolut superbă, cu părul lung, ondulat, ochi strălucitori și un decolteu care sfida legile gravitației. Toți enoriașii o urmăreau cu coada ochiului, iar bătrânul preot încerca să își păstreze cumpătul, deși fața i se îmbujorase vizibil.
Se apropie încet de confesional, iar tocurile ei răsunau pe pardoseala de piatră. În liniștea bisericii, parcă fiecare sunet era amplificat. Fără să aștepte prea mult, tânăra se aplecă ușor spre preot, iar decolteul generos i se expuse și mai mult.
Preotul, luând o gură de aer adânc, încercă să se concentreze. Totuși, privirea i se duse involuntar în jos, iar inima începu să-i bată mai tare. Cuprins de emoție, exclamă cu voce tremurândă:
– Ohh, Doamne!!!
Dintr-odată, liniștea solemnă a bisericii fu spartă de o voce profundă și autoritară, care răsună din tavan:
– În sfârșit m-ai chemat pentru ceva ce merită!
Două persoane, aparent plictisite, își făceau plimbarea de seară pe bulevardul aglomerat al orașului. La un moment dat, trec pe lângă o vitrină care atrăgea privirile trecătorilor cu tot felul de obiecte neobișnuite. Printre ele, o pereche de mănuși din cauciuc, aranjate cu grijă pe un suport rotativ, străluceau sub lumina becurilor.
Se opresc curioși în fața vitrinei, începând să le studieze. După câteva secunde de contemplare în tăcere, unul dintre ei întreabă, ușor încurcat:
– La ce or fi bune mănușile astea?
Celălalt își freacă bărbia, se gândește adânc, apoi, cu un aer de expert, răspunde:
– Eh, cum la ce?! Te poți spăla pe mâini fără să te uzi!
Ploua torențial, iar orașul părea scufundat într-un spectacol de ape care curgeau fără oprire pe străzi. Trotuarele erau pline de băltoace, iar trecătorii grăbiți se străduiau să-și păstreze hainele uscate, sărind dintr-un loc în altul ca niște acrobați improvizați.
Un bețiv, cu mersul legănat și umbrela desfăcută… invers, se aventura curajos pe mijlocul trotuarului. Fără să-și dea seama, se împiedică de o bordură ascunsă sub apă și aterizează spectaculos într-o băltoacă imensă. Apa sare în toate direcțiile, stropindu-i pe cei din jur, care îl privesc fie amuzați, fie iritați.
Un bărbat binevoitor, văzând scena, se apropie și încearcă să-l ajute:
– Haideți, domnule, ridicați-vă, o să răciți!
Bețivul, cu fața gravă și ton hotărât, îl împinge ușor cu mâna:
– Lăsați-mă! Eu știu să înot! Salvați mai întâi femeile și copiii!
Șeful, deja exasperat de ritmul lent al lui Bulă, îl cheamă în birou pentru o discuție serioasă. Bulă intră alene, cu o expresie relaxată pe față, ceea ce îl irită și mai tare pe șef.
– Bulă, să știi că ai depășit orice limită! – începe șeful, vizibil nervos. – Faci totul atât de încet! Gândești încet, scrii încet, vorbești încet, te miști încet! Ai impresia că suntem la un concurs de melci?
Bulă, liniștit, își ia un moment să răspundă – evident, încet:
– Șefu’… eu cred că viteza nu e mereu un avantaj. Lent, dar sigur, nu-i așa?
Șeful își dă ochii peste cap.
– Lent, dar sigur? Bulă, dacă te mișcai mai lent, probabil te întrecea și ceasul de perete când se oprește! Hai, spune-mi, faci măcar un singur lucru repede?
Bulă zâmbește ștrengărește și răspunde, cu tonul lui calm caracteristic:
– Da, șefu’… obosesc repede!
