Un mare om de afaceri este internat în spital. Fiind cunoscut pentru temperamentul său vulcanic, el se poartă foarte urât cu tot personalul medical, de la medici până la femeile de serviciu. Nimeni nu scapă de furia lui, cu excepția asistentei-șefe, care pare să-l suporte cu o răbdare neobișnuită.
Într-o zi, ea îi spune cu un zâmbet calm:
-Trebuie să vă iau temperatura. Dar pentru asta, nu pot folosi un termometru oral, ci unul rectal.
Omul se înroșește de furie și începe să înjure ca de obicei, dar până la urmă, conștient că nu are altă opțiune, se întoarce pe burtă, bombănind sub respirație.
După ce asistenta îi pune termometrul în fund, ea spune cu aceeași voce liniștită:
-Trebuie să mă ocup de ceva, câteva minute. Nu te mișca, revin imediat.
Și pleacă, lăsând ușa salonului larg deschisă. Omul strânge din dinți, stând așa și auzind oamenii chicotind pe hol sau chiar râzând în hohote. Fiecare trecător aruncă o privire curioasă și amuzată, iar pacientul începe să simtă cum rușinea îi cuprinde fiecare fibră a corpului.
La un moment dat, vine în salon medicul de gardă și, văzând scena, întreabă mirat:
-Ce se petrece aici?
Furios și umilit, pacientul răspunde cu un ton sfidător:
-Ce, doctore, n-ai mai văzut un om căruia i se ia temperatura?!
La care, medicul, stăpânindu-și cu greu râsul, replică:
-Ba da, dar nu cu o lalea!
Pacientul, realizând situația, se simte copleșit de ridicol și, pentru prima dată, rămâne fără cuvinte, în timp ce întreaga scenă se transformă într-o lecție de umilință și auto-reflecție.
Doi lăcătuși stau de vorbă la o bere după muncă:
– M-am angajat la o uzină nouă și chiar din prima zi am ajuns la spital unde mi-au dat concediu medical pentru 30 de zile.
– Cum așa? Ce s-a întâmplat?
– Am intrat în secție și am strigat: „Ioane, aruncă-mi o cheie de 32!”
– Așa, și?
– Păi, în momentul următor, din toate colțurile halei s-au ridicat 22 de muncitori pe care îi chema Ion, fiecare cu câte o cheie în mână. Când au auzit strigătul meu, au aruncat toate cheile simultan către mine!
– Și?
– Păi, de unde era să știu că toți acei muncitori nu au înțeles că glumeam și că aveau să arunce cu cheile în mine? A fost ca o ploaie de fier! Chei de 32 zburau prin aer din toate părțile. Una m-a lovit direct în cap, alta în umăr, iar restul m-au făcut să mă simt ca și cum aș fi fost într-o ploaie de meteoriți. Așa că acum stau acasă și mă vindec încet.
Prietenul lui râde cu poftă și îi spune:
– Data viitoare poate strigi și tu mai încet sau încearcă să înveți numele de familie al colegilor!
