Atmosfera din camera avocatului era solemnă, iar toți cei prezenți priveau nerăbdători spre documentul oficial al testamentului. Avocatul își curăță gâtul și începe să citească cu o voce gravă:
– „Eu, în deplinătatea facultăților mele mintale, las toată averea mea, constând dintr-o vilă cu 5 camere, o mașină Mercedes și suma de 1.250.000 € pe care-i am în contul meu personal, unicei și dragei mele fiice, Maria.”
Un murmur de invidie și ușoară dezamăgire se ridică din sală, mai ales din partea rudelor îndepărtate, care sperau la o felie din tort.
Avocatul continuă:
– „Ginerele m-a rugat să-l amintesc și pe el în testament.”
Toți ochii se îndreaptă brusc spre Gheorghe, care stătea relaxat pe scaun, crezând că urmează partea lui.
Avocatul își ridică ochii din hârtie și, cu un zâmbet reținut, încheie:
– „Servus, Gheorghe!”
Camera izbucnește în râs, iar Gheorghe, roșu ca sfecla, mormăie în barbă:
– Măcar m-a pomenit…
Bulă și Bubulina, proaspăt căsătoriți, încercau să se acomodeze cu viața de cuplu. Într-o zi, Bubulina pleacă în oraș, iar Bulă rămâne acasă, trebăluind prin ogradă, concentrat pe repararea unei scânduri la gardul din spate. La un moment dat, vecinul apare grăbit, gesticulând agitat și strigând din drum:
– Bulă! Bulă! Lasă tot ce faci! Bubulina ta e cu Ștrulă în lanul vostru de porumb! Fac prostii acolo, îți spun eu!
Bulă își ridică încet privirea, se încruntă, aruncă ciocanul deoparte și se înroșește de furie. Cu o hotărâre de neclintit, apucă furca și pornește în grabă spre tarla, trântind poarta după el.
Vecinul, curios din fire, decide să-l urmărească discret pe Bulă, dar păstrează distanța. După vreo jumătate de oră, îl vede pe Bulă întorcându-se relaxat, cu pălăria lăsată pe ceafă, fluierând vesel, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
– Bulă! Ce s-a întâmplat? Ai rezolvat treaba? întreabă vecinul, șocat de calmul lui.
Bulă își scoate tacticos țigara de după ureche, o aprinde și zâmbește șiret:
– Eh, m-am dus acolo, vecine… Și ce crezi? Am văzut că nu era porumbul meu.
Soția, vizibil agitată, intră în secția de poliție, ținând în mână o fotografie a soțului și un șervețel mototolit. Se apropie de biroul ofițerului de serviciu:
– Domnule polițist, soțul meu a dispărut! Nu l-am mai văzut de trei zile!
– Liniștiți-vă, doamnă. O să facem tot posibilul să-l găsim. Îmi puteți da mai multe detalii? Cum arată? Ce purta ultima dată când l-ați văzut?
Soția începe să descrie, în timp ce își șterge ochii emoționată:
– Este brunet, cam 1.80 înălțime, poartă ochelari. Avea pe el un tricou albastru cu dungi și blugi. Ah, și… iubiți-mi scuzele, dar se plângea că îl strâng pantofii noi.
Polițistul notează conștiincios și apoi întreabă:
– Înțeleg. Și aveți vreun mesaj pe care să i-l transmitem în cazul în care îl găsim?
Femeia oftează adânc, se gândește câteva secunde și spune:
– Spuneți-i doar atât: „Mama nu mai vine la noi, s-a răzgândit.”
Un copil mic, curios și cu o privire ștrengărească, îl privește insistent pe un bărbat care stă pe o bancă în parc. După câteva momente de gândire, se apropie de el și întreabă direct:
– Nene, ești căsătorit?
Bărbatul, surprins de întrebare, zâmbește și răspunde:
– Nu, băiete. Dar de ce întrebi?
Copilul își pune mâinile în șold, ridică din sprâncene și întreabă serios:
– Păi, ție cine iți spune ce să faci?
Bărbatul izbucnește în râs și spune:
– Eh, nimeni, băiete. Fac ce vreau eu.
Copilul îl privește lung, își scutură capul cu dezamăgire și murmura:
– Ce viață plictisitoare trebuie să ai…
