Un bărbat bine îmbrăcat, cu o sticlă de vin de colecție în mână, stă la un colț de bar. Atmosfera e animată, iar muzica de fundal creează un vibe elegant. În fața lui, o femeie superbă, cu o rochie care atrage toate privirile, îi zâmbește ușor provocator.
Bărbatul: – Trebuie să recunosc, ești absolut splendidă. Ai acel farmec care face timpul să stea pe loc. Dar, cu toată sinceritatea, nu ești ceea ce caut eu în momentul de față.
Femeia: – (zâmbind, intrigată) Oh, chiar așa? Și ce anume cauți?
Bărbatul ridică sticla de vin, o privește ca pe un trofeu și spune, cu o expresie dramatică:
Bărbatul: – Un tirbușon…
Adam și Eva, izgoniți din Rai, priveau înapoi cu regret la grădina divină plină de liniște și abundență. Ajunși la porțile Raiului, îi întreabă cu teamă pe Dumnezeu:
Adam și Eva: – Doamne, acum că plecăm, cine va spăla vasele?
Dumnezeu îi privește cu un zâmbet enigmatic și le spune:
Dumnezeu: – Vă voi pune la o încercare. Urcați-vă într-un copac și vă voi trimite o pisică sălbatică. Cine va vorbi primul, acela va spăla vasele toată viața!
Adam și Eva acceptă provocarea și se cațără într-un copac mare. Eva își așează frunza de smochin cu grijă, iar Adam își face curaj, asigurând-o că rezistența este cheia succesului.
Pisica sălbatică apare, mișcându-se rapid și cu ochii sclipitori de curiozitate. Își începe atacul. Se urcă până la Eva, îi zgârie ușor picioarele, o mușcă de gleznă, dar Eva nu scoate niciun sunet, strângând din dinți și din frunze.
Pisica trece la Adam, care o privește neîncrezător. Îl zgârie pe picioare, îl mușcă de gleznă, dar el stă nemișcat, cu o expresie mândră, pregătit să-și apere onoarea masculină.
Totul se schimbă, însă, când pisica observă, între picioarele lui Adam, doi smotocei interesanți. Curioasă, începe să se joace cu ei, trăgând ușor de „mingiuțele divine”. Adam se înroșește, dar tace.
Dar când pisica vede un șoricel ce părea mort și care, încet-încet, începe să se miște și să crească, își schimbă complet strategia. Cu poziția clasică de asalt, își fixează ținta. Adam rămâne încremenit, dar ochii îi scapără de panică.
Eva, de pe ramura ei, își pierde complet cumpătul:
Eva: – Zât, firi-a dracu’, nu ai voie acolo!
Dumnezeu, din ceruri, își mângâie barba lungă și oftează:
Dumnezeu: – Așadar, legea este stabilită: femeia va spăla vasele!
La palatul unui șeic, o zi obișnuită de liniște și opulență este întreruptă brusc de zgomotul unui autocar care oprește cu scârțâit de frâne chiar în fața porților aurite. Din vehiculul mare și prăfuit încep să coboare, pe rând, un grup numeros de femei în vârstă. Fiecare are câte o geantă mare în mână și o expresie de autoritate care pare să provoace tremur în aerul fierbinte al deșertului.
Șeicul, stând relaxat în jilțul său opulent, își ridică sprânceana și privește pe fereastra decorată cu perdele de mătase. Observă forfota din curte și, cu un oftat adânc, cheamă servitorul său:
Șeicul: – Of, iar vin turiștii! Să-i duceți în grădină, să le dați ceai și să le explicați istoria familiei mele. Poate le impresionați cu o statuie sau două și scap de ei repede.
Servitorul, vizibil agitat, încearcă să-și stăpânească un zâmbet ironic:
Servitorul: – Mă iertați, stăpâne, dar nu sunt turiști…
Șeicul își îngustează ochii, ușor suspicios:
Șeicul: – Atunci ce vor? Vin să cumpere covoare? Spune-le că prețurile au crescut, nu avem reduceri astăzi.
Servitorul se apropie cu un aer serios și rostește aproape șoptit, dar suficient de clar cât să provoace un mic cutremur în inima șeicului:
Servitorul: – Nu sunt turiști, mărite șeic. V-au venit… soacrele în vizită.
Șeicul îngheață pe loc, expresia lui trecând de la confuzie la panică. Dintr-o dată, își amintește numărul considerabil de soții și, implicit, de câte soacre poate implica această situație. Se ridică brusc, dând să fugă, dar ezită:
Șeicul: – Soacre? Toate? Dar… dar câte sunt?
Servitorul își îndreaptă tunica, încercând să-și mențină profesionalismul:
Servitorul: – Toate, mărite șeic. Și se pare că au adus și prăjituri.
În acel moment, șeicul cade în jilțul său, privindu-și curtea plină de femei care discută aprins și gesticulează către camerele luxoase ale palatului. Șoptește mai mult pentru sine:
Șeicul: – Poate erau mai buni turiștii…
