După un chef de pomină, în care se băuseră mai multe pahare decât ar fi fost recomandat pentru orice om de bun simț, doi prieteni buni, Ion și Gheorghe, s-au întâlnit în fața unui bar pentru a-și reveni din starea de beție. În timp ce fiecare își plimba privirea peste peisajul vag din jur, Gheorghe se uită în ochii lui Ion și își face curaj să vorbească.
– Mă, Ioane, trebuie să-ți spun ceva. Mi-e rușine de mor, dar trebuie să-ți spun… îmi ești prieten și mă macină prostia pe care am făcut-o.
Ion ridică din sprâncene, ușor îngrijorat, și se uită la prietenul său, văzându-l cu capul plecat și o față mai palidă decât de obicei.
– Spune mă, ce poate fi așa grav? Zici că ești de-a dreptul îngrijorat…
Gheorghe oftează adânc și, privind în jos, își pune mâinile pe genunchi ca și cum ar încerca să își adune gândurile.
– Mă, aseară la chef m-am pilit bine și am făcut o nebunie. M-am sărutat cu prietena ta. Știu, știu că e o mizerie și nu ar trebui să-ți spun asta, dar am și pipăit-o un pic… Da’ să nu te superi nici pe ea, că se pilise și ea, mă. Asta e, mă! La ce nebunie a fost acolo, ce dracu’!
Ion, începând să fie vizibil tulburat, își ridică paharul și îl răstoarnă în jos fără să-și dea seama, întrebându-se cum să reacționeze.
– Bă, ești nebun? Prietena mea n-a fost cu mine la chef aseară! Iar tu… ai sărutat-o pe ea și mai și pipăit-o? Hai, mă, Gheorghe, cum adică?! Nu îmi vine să cred!
Gheorghe încearcă să se scuze, dar Ion nu-l lasă să termine.
– Dar cine era tipa aia care stătea lângă tine toată seara, aia șatenă, cu pulover roșu și blugi mulați? Era tare frumoasă, totuși.
Ion oftează și își dă capul pe spate, dându-și seama de adevăr.
– Aaaa, zi așa!! Văru-meu Vasile, mă!
Aseară, după o zi lungă de muncă, când credeam că o să am parte de o seară liniștită, nevastă-mea a venit într-o ținută care m-a lăsat cu gura căscată. S-a îmbrăcat în polițistă, cu o uniformă strâmtă care parcă se potrivea perfect, și a venit direct spre mine cu o privire severă. M-am uitat la ea, nedumerit, și m-a întrebat cu o voce autoritară:
– Domnule, ești arestat!
I-am dat un răspuns rapid, de parcă eram deja obişnuit cu nebuniile ei:
– De ce? Ce-am făcut?
Nevasta mea, făcând un pas spre mine și ridicându-și un sprânceană, a zis, pe un ton grav:
– Am auzit că sunteți foarte bun la pat!
În acel moment, am început să mă gândesc că poate chiar am ajuns să fiu celebru în casa mea… Dar nu mi-am dat seama exact în ce context. Așadar, am continuat cu întrebarea mea, un pic mai amuzat, un pic mai confuz:
– Ei bine, în cazul acesta, vrei să mă arestezi pe bune sau doar mă întrebi ca să-ți fac o plăcere?
La care ea, zâmbind, a spus cu un ton mai calm:
– Din păcate, nu am suficiente probe pentru acuzația asta… După aproximativ 3 minute, în care a studiat „dovezile”, acuzația a fost retrasă!
Într-o seară răcoroasă de toamnă, Bula se duce să-l ia pe Bulisor de la școală. Era o zi obișnuită, dar pe măsură ce se apropiau de poarta școlii, Bula începe să privească clădirea veche cu o privire plină de nostalgie. Se oprește și, cu o expresie visătoare, spune:
– Aici am învățat și eu acum treizeci de ani! Ce vremuri! Îți dai seama, când eram de vârsta ta, totul era diferit… era un loc plin de viață, cu mult mai mult respect față de profesori, fără telefoane și fără internet, numai învățătura pe primul loc.
Bulisor, care se uita atent la el și la poarta școlii, începe să râdă ușor și răspunde, încet, dar cu un zâmbet jucăuș pe față:
– Știi, tati, azi diriga noastră ne-a spus că așa tampiti ca noi nu a mai avut de treizeci de ani!
