Într-o după-amiază însorită, într-un colț liniștit al unui bar vechi din sat, Vasile și Ioane se întâlnesc după mult timp. Pe măsură ce își savurează câte-un pahar de țuică, Vasile se apropie de Ioane cu o privire ștrengăreață și o atitudine oarecum jucăușă:
– Salut, Ioane, te-am chemat să te întreb dacă îți mai aduci aminte de văduva aia la care am dormit când am fost la munte, acum 9 luni.
Ioane, cu un zâmbet amuzat și puțin nostalgic, răspunde imediat:
– Îmi amintesc, Vasile… faină femeie!
Vasile continuă, ridicând o sprânceană într-o manieră interrogativă:
– Nu cumva, în timpul nopții, tu te-ai trezit și ai fost în camera ei?
Ioane, într-o clipă de sinceritate amuzantă, se gândește puțin și, după un oftat, spune:
– Am fost, Vasile…
Cu o notă jucăușă și puțin acuzatoare, Vasile întreabă:
– Și nu cumva ți-ai dat numele meu?
Ioane, roșind puțin și cu o scuză rapidă, își ridică mâinile într-un gest de resemnare:
– Ba da…, iartă-mă, fratele meu…, dar ce s-a întâmplat?
Vasile, acum cu un zâmbet larg și o strălucire de triumf în ochi, izbucnește:
– Am primit scrisoare de la avocatul ei! A murit și mi-a lăsat mie totul!
La un interviu de angajare într-o companie modernă, Bulă stătea în fața unui birou elegant, cu pereți de sticlă și un decor minimalist. Intervievatorul, cu o privire serioasă, dar amuzată de firea candidatului, începe întrebările:
– Care este nivelul dumneavoastră în ceea ce privește limba engleză?
Bulă, cu o atitudine încrezătoare și un zâmbet ștrengăresc, răspunde imediat:
– Avansat!
Intervievatorul, impresionat și curajos, continuă:
– Ei bine, domnule Bulă, în acest caz traduceți-mi următoarea frază: „În seara asta am decis să nu beau.”
Bulă se oprește puțin, își freacă bărbia și, privind fix în ochii intervievatorului, dă din cap și răspunde cu un zâmbet amuzat:
– Mission impossible…
Într-o seară liniștită, în căsuța lor modestă dar plină de căldură, Bubulina îl găsește pe Bulă adormit pe canapea, cu o pătură ciobănită peste el și o expresie de neplăcere pe față. Ea, mereu grijulie și atentă la nevoile lui, își amintește de toate momentele când a avut grijă de el. Cu un zâmbet plin de tandrețe și o voce caldă, îi spune:
– Dragul meu Bulă, am avut mereu grijă de tine atunci când ți-a fost rău. Ți-am gătit, ți-am făcut ceai…
Bulă, care abia se trezește și încă se zbate între somn și realitate, se uită spre ea cu un amestec de confuzie și umor, ridicând o sprânceană, și răspunde:
– Bubulino, nu amesteca lucrurile. Adevărul este că mai întâi mi-ai gătit, apoi mi-a fost rău!
Într-o dimineață haotică, într-un apartament puțin dezordonat, dar plin de viață, Bubulina se trezește brusc din somn și se apleacă spre Bulă, care încă se zbate în starea lui de semi-somn. Ea, cu ochii încă roșii de la somn și cu o voce amuzată, îl întreabă cu un aer jucăuș:
– Bulă, ce faci, mă părăsești?
Bulă, cu o expresie adânc relaxată și cu un zâmbet leneș, răspunde fără să ridice prea mult din sprâncene:
– Da!
Bubulina, nehotărâtă între furie și umor, își ridică din umeri părul ciufulit și replică cu o atitudine de superioritate plină de ironie:
– Bine, mă măgarule! Dar noaptea trecută ziceai că sunt o femeie de vis.
Bulă, parțial trezit, se așează cu o mișcare lentă, întinzându-se într-un gest de resemnare, și cu voce calmă, dar cu un zâmbet ironic, spune:
– Așa este, Bubulino, doar că acum m-am trezit.
