Un tip disperat sună la 112 în miez de noapte. Răspunde rapid centralista, cu voce calmă și profesională:
– Centralista: „Bună seara, 112, care este urgența dumneavoastră?”
Tipul, agitat și fără să-și găsească cuvintele din prima, izbucnește:
– Tipul: „Două femei se bat pentru mine!”
Centralista, obișnuită cu tot felul de apeluri ciudate, ridică sprâncenele, dar își menține calmul profesional:
– Centralista: „Bun, și care este problema, domnule? Pare că lucrurile stau destul de bine pentru dumneavoastră.”
Tipul, vizibil panicat, răspunde imediat:
– Tipul: „Problema e că… cea mai urâtă dintre ele e pe cale să câștige!”
Centralista, reținându-și cu greu râsul, întreabă ironic:
– Centralista: „Domnule, sigur nu e vorba doar de preferințe subiective?”
Tipul, începând să se bâlbâie ușor, continuă:
– Tipul: „Nu, nu! E grav! Asta e o urgență! Dacă ea câștigă… nu mai scap!”
Se întâlnesc doi prieteni vechi, George și Mihai, la o cafea după mult timp de când nu s-au văzut. George, observând ceva diferit la Mihai, întreabă curios:
– George: „Băh, dar tu de când porți ochelari? Nu te-am văzut niciodată cu ochelari până acum.”
Mihai, ridicând din umeri și aranjându-și ochelarii pe nas, răspunde calm:
– Mihai: „De lunea trecută, frate.”
George, intrigat de noul accesoriu, continuă să-l chestioneze:
– George: „Lunea trecută? Dar cum de ți-ai dat seama așa, dintr-o dată, că ai nevoie de ochelari? N-ai zis niciodată că ai probleme cu vederea.”
Mihai își freacă fruntea și oftează adânc:
– Mihai: „Păi, să-ți spun… Weekend-ul trecut am ieșit în oraș, m-am dus la un bar mișto din centru, unde am întâlnit o tipă… frumoasă, frate, arăta de nota 10! Așa că, după câteva pahare și multe vorbe dulci, am decis să o duc la un hotel.”
George, acum mult mai atent, se apleacă spre Mihai și-l întreabă amuzat:
– George: „Și ce legătură are asta cu ochelarii? Pare că povestea asta n-are nicio treabă cu vreo problemă de vedere.”
Mihai își ia un moment, se uită în jos, apoi dă ochii peste cap:
– Mihai: „Frate, dimineața, când m-am trezit și m-am uitat mai bine… era soția mea!”
La o terasă liniștită, doi prieteni, Fănică și Ion, savurează o bere rece după o zi lungă de muncă. Ion, observând un buchet mare de flori în brațele lui Fănică, îl întreabă curios:
– Ion: „Mă, Fănică, iar ai luat flori pentru soție? Ce sărbătoare e azi, ai uitat ceva important?”
Fănică, zâmbind șiret și fără grabă, răspunde relaxat:
– Fănică: „Nu, măi Ioane, nici o sărbătoare. Doar că i-am cumpărat niște flori în ghiveci, ca de obicei.”
Ion, ridicând o sprânceană, întreabă nedumerit:
– Ion: „În ghiveci? De ce mereu în ghiveci? Nu e mai simplu să iei un buchet normal, care se ofilește și gata?”
Fănică, mândru de „strategia” lui, își înclină ușor capul și răspunde cu un aer serios, dar plin de umor:
– Fănică: „Măi, Ioane, e simplu… cu gândul la următorul concediu.”
Ion, și mai confuz, îl privește cu ochii mari și întreabă:
– Ion: „Concediu? Ce legătură au florile în ghiveci cu concediul?”
Fănică, cu un zâmbet viclean pe buze și o privire de om care a găsit soluția perfectă, explică:
– Fănică: „În fiecare an, eu și nevasta plecăm separat în concediu, în locuri diferite.”
Ion, aproape să-și scape berea din mână, întreabă șocat:
– Ion: „Separat?! De ce ați face asta? Cine naiba pleacă separat în concediu?”
Fănică dă din cap cu înțelepciune și completează:
– Fănică: „Pentru că cineva trebuie să rămână acasă să ude florile! Și ghici ce? Anul trecut a fost rândul ei, anul ăsta e tot rândul ei!”
