Un tip își sună, vizibil stresat, pe cel mai bun prieten, în timp ce se plimbă agitat prin casă.
– Salut, frate, am și eu nevoie de un sfat, știu că tu ești băiat deștept. Nu prea mai știu cum să gestionez situația.
– Salut, omule! Te ajut oricând, nicio problemă. Ce ai pățit de data asta? Iar ați avut certuri?
– Eh, nu chiar. M-am despărțit de nevasta mea acum ceva vreme, dar problema nu e asta…
– Cum adică „nu e asta problema”?
– Eh, chestia e că ea s-a combinat rapid cu un alt tip, și ăsta are doi copii. Și, ghici ce? S-au mutat toți la noi în apartament! Nu știu ce să fac… Acum suntem cinci în aceeași casă și lucrurile devin cam complicate.
Prietenul său rămâne un moment tăcut, încercând să își imagineze scena. După câteva secunde de gândire, îi răspunde:
– Stai un pic… Cinci persoane? Păi, dacă asta e problema… Macaroane, cu 1 kg vă săturați toți 5!
După 30 de ani de căsnicie, într-o zi obișnuită, soțul se apucă de curățenie prin dormitor, lucru pe care nu prea îl făcea de obicei. Trăgând patul într-o parte, descoperă o valiză ascunsă bine sub el. Curios, o deschide, iar înăuntru găsește 50.000 de euro și… trei cartofi.
Nedumerit, se ridică și o cheamă pe soția lui, care tocmai se uita liniștită la telenovele în sufragerie.
– Fă, vino puțin! Ce-i asta? întreabă el, ridicând valiza în aer cu o sprânceană ridicată.
Soția, vizibil jenată, vine încet și încearcă să își găsească cuvintele, dar până la urmă recunoaște:
– Dragul meu… de fiecare dată când te-am înșelat, am pus câte un cartof în valiză.
Soțul rămâne câteva secunde blocat, șocul fiind evident pe fața lui. Se așază pe pat, gândindu-se la cei trei cartofi, și se liniștește puțin.
– Bine, bine, doar trei cartofi în 30 de ani… nu-i chiar așa de rău, se consolează el, oftând ușurat. Dar… banii? Ce-i cu ăștia?
Soția, zâmbind cu subînțeles, îi răspunde calm:
– Ah, banii? Păi, dragule, când se aduna un kilogram de cartofi… îi vindeam!
Doi prieteni buni, Ion și Vasile, discută aprins într-un parc după ce, din cine știe ce motiv, au ajuns să se certe. Ion, mai temperamental din fire, începe să fie serios deranjat de atitudinea mai relaxată a lui Vasile, care mereu glumește și îl ia peste picior.
– Băi, Vasile, de azi înainte vreau să-mi vorbești cu „dumneavoastră”! Să știi că sunt mai mare ca tine și nu ne tragem de șireturi, zise Ion pe un ton superior, ridicând bărbia cu aer de superioritate.
Vasile se uită la el câteva secunde, își lasă mâinile în șold și începe să râdă.
– Ia mai du-te dracu! îi răspunde el sec, dar cu un zâmbet provocator pe față.
Ion se aprinde și mai tare, cu o mână pe șold și cu cealaltă ridicată în aer:
– Pe cine dai tu dracu, măi Vasile?! Cine ți-a dat voie să-mi vorbești așa?
Vasile, calm, ridicând sprâncenele și făcându-se serios dintr-o dată, răspunde fără să clipească:
– Pe dumneavoastră!
Ion se oprește, își dă seama de situație și, în loc să se mai enerveze, începe să râdă și el.
– Aaaa, așa da! Bravo, mă! Asta voiam să aud!
