Vasile stătea cu mâinile încrucișate și fruntea încrețită, de parcă întreaga greutate a universului era pe umerii lui. Prietenul său, Ion, îl observă și se apropie cu o privire ușor amuzată:
– Vasile, de ce ești așa preocupat și agitat?
Vasile oftează adânc, mai să-i sară nasturii de la cămașă, și își trece mâna prin păr, tot mai nehotărât.
– Nu știu ce să fac, dacă să mă duc sau să nu mă duc mâine la nuntă…
Ion ridică o sprânceană, tot mai intrigat.
– Dar cine se însoară?
Vasile oftează din nou, ca și cum răspunsul ar fi un secret îngrozitor.
– Eu!
Bubulina își privește iubitul cu ochii plini de speranță, așteptând o declarație măreață despre iubire. Îl ia de mână, îl privește în ochi și întreabă cu un zâmbet fermecător:
-Dragul meu, ia spune-mi, există pe lumea asta ceva mai important decât dragostea?
Bulă, cu o față serioasă și un aer ușor gânditor, se gândește câteva secunde bune. O privește și trage aer adânc în piept, ca și cum ar urma să rostească cele mai profunde cuvinte de iubire din viața lui.
-Hmmm…
Bubulina se înmoaie toată de emoție, convinsă că va auzi un răspuns pe care îl va povesti prietenelor ani de zile.
-… iar nu ai făcut mâncare?!
Primarul, îmbrăcat la patru ace și cu un zâmbet forțat, intră în biroul patronului local, sperând că o discuție directă îi va aduce donația mult dorită. Patronul, relaxat în spatele biroului masiv, îl privește cu o sprânceană ridicată, de parcă ar fi fost pe cale să-i facă o mare favoare doar ascultându-l.
Primarul se așază și începe să-i explice planul pentru Ziua Orașului, menționând focuri de artificii, concerte și parade, în speranța că va stârni interesul patronului. Însă acesta își încrucișează brațele și îl privește tăcut, așteptând să vadă unde duce discuția.
– Dumneavoastră știți că mama mea e bolnavă și că pensia ei nu-i ajunge pentru medicamente? – începe patronul, fără nicio expresie pe față.
Primarul e luat prin surprindere și își drege vocea, încercând să pară înțelegător.
– Nu am știut… îmi pare rău să aud asta.
Patronul își continuă seria de întrebări, de parcă n-ar fi auzit nimic:
– Știți că fratele meu e imobilizat într-un scaun cu rotile?
Primarul, tot mai stânjenit, se fâstâcește, neștiind cum să reacționeze.
– Nu… chiar nu știam.
Patronul își aruncă privirea peste hârtii, dar fără să-și ridice tonul, continuă:
– Știți că am o soră văduvă, fără niciun venit, cu trei copii mici?
Primarul, acum vizibil jenat, își trage ușor scaunul, parcă dorind să se facă mai mic.
– Nu… rosti el cu vocea stinsă, aproape șoptit.
Patronul îl privește pentru prima oară în ochi, cu o expresie serioasă, lăsând câteva secunde să treacă, doar ca să-și lase vorbele să cântărească.
– Și dacă lor nu le dau niciun ban, credeți că am să vă dau dumneavoastră?
Doi prieteni vechi, Ioan și Gheorghe, se întâlnesc întâmplător într-o dimineață la piață. Ioan observă imediat că prietenul său pare schimbat și-l întreabă:
– Cum mai ești, Gheorghe? Nu te-am mai văzut de mult!
Gheorghe oftează adânc, făcând o față ca și cum tocmai i-ar fi spus cineva cea mai tristă veste.
– Of, Ioane, greu, tare greu! M-am dus la doctor, că parcă mă cam durea spatele și nu mai aveam energie ca altădată. Ei bine, mi-a spus omul că trebuie să renunț la carne, alcool și femei!
Ioan își pune mâna la gură și râde cu o expresie de uimire.
– Serios? Păi, asta e o schimbare destul de drastică! Și ai reușit să faci asta?
Gheorghe începe să-și scarpine ceafa și trage un zâmbet stânjenit, continuând:
– Ei, am zis că încerc, doar că nu prea a mers cum am sperat. La început, am zis să renunț la carne, că doar nu-i capăt de lume, dar ce să-ți spun… fără cârnați și friptură viața nu mai avea gust! Mâncam doar salate, mă simțeam ca o capră, Ioane, ce mai!
Ioan râde zgomotos, dând din cap, iar Gheorghe continuă povestea cu o privire complice:
– Apoi, am zis „bine, dacă tot am probleme, hai să mă las de alcool”. Am încercat să stau fără țuică și fără vin, dar cum să refuzi un păhărel de țuică bună, mai ales la o întâlnire cu băieții? Era ca și cum îmi pierdusem toată voia bună!
Ioan izbucnește în râs, aplaudând încântat de confesiunea prietenului.
– Și atunci ce-ai făcut?
Gheorghe își aranjează pălăria și răspunde cu un zâmbet șmecheresc:
– Într-un final, am decis să renunț la doctor.
