Vasilica, vizibil iritată, stă pe canapea și se uită la Vasile, care tocmai se așezase în fotoliu, gata să se relaxeze după o zi lungă de muncă. Ea oftează teatral și începe să îi arunce priviri lungi și sugestive.
– Mulţi dintre cei pe care i-am refuzat când m-am căsătorit cu tine, sunt astăzi mult mai bogaţi decât eşti tu! zice ea, cu un aer de superioritate.
Vasile își ia ochelarii de citit, își aruncă o privire prin casă și zâmbește în colțul gurii. Pare că știe exact unde vrea să ajungă Vasilica, așa că își lasă ziarul jos și o privește calm.
– Păi, d-aia sunt, răspunde el, ridicând din sprâncene, de parcă ar fi făcut cea mai evidentă constatare.
– Iubitele, ai încredere în mine, nu?
Maria, cu o privire îngrijorată, dar încercând să-și păstreze calmul, își privește partenerul. De obicei, când începe o conversație cu întrebări despre încredere, e vorba de ceva important.
– Da, dragă, normal! răspunde ea, încercând să își păstreze zâmbetul.
– Știi că niciodată nu te-aș minți! continuă el, parcă studiindu-i reacția.
– Evident! Dar… ce s-a întâmplat? întreabă ea, deja cu gândul la tot felul de scenarii. A uitat ceva? A făcut o cheltuială neașteptată? În fine, trebuie să afle.
El își drege glasul, respiră adânc și, cu cea mai serioasă față, adaugă:
– Ei bine… un stâlp de metal m-a atacat când parcam mașina la mall.
Vasilica, cu brațele încrucișate și o privire ușor încruntată, îl privește pe Vasile în timp ce acesta își strânge lucrurile într-o valiză veche. Nu înțelege cum de a ajuns în situația asta, mai ales după seara romantică de ieri.
– Ce faci, Vasile, mă părăsești? întreabă ea, cu o voce în care se simte un amestec de furie și dezamăgire.
Vasile oftează, fără să ridice privirea din valiză.
– Da, Vasilico, plec, răspunde el calm, continuând să își împacheteze hainele.
Vasilica rămâne blocată pentru câteva clipe, apoi își aduce aminte de toate complimentele pe care i le făcuse Vasile cu o seară înainte. Își amintește cum i-a spus că e femeia perfectă, că e visul lui împlinit, că nu poate trăi fără ea…
– Bine, mă, dar noaptea trecută ziceai că sunt o femeie de vis! exclamă ea, punând mâinile în șold și privindu-l fix.
Vasile se oprește pentru o clipă, își ridică privirea către ea, zâmbește șiret și răspunde:
– Așa e, numai că acum m-am trezit!
Bulă intră în biroul șefei lui, relaxat și cu un zâmbet larg pe față. Se apropie de birou, se sprijină de marginea acestuia și, cu un ton glumeț, zice:
– Ce faci, papușa?
Șefa, surprinsă și vizibil iritată, îl privește cu o privire tăioasă, trăgându-și ochelarii pe nas și ridicând o sprânceană.
– Domnu’ Bulă, dar cum vă permiteți să-mi vorbiți așa? Ce-i cu lipsa asta de respect? întreabă ea, mai mult indignată decât mirată.
Bulă, calm și sigur pe el, îi răspunde nonșalant, ridicând din umeri:
– Ete, așa vorbesc eu cu tipele cu care am dormit împreună!
La auzul acestor cuvinte, șefa devine roșie de furie și indignare. Ochii îi sclipesc de iritare în timp ce trântește un dosar pe birou, încercând să-și păstreze calmul:
– Da’ când am dormit noi doi împreună, domnu’ Bulă?! Niciodată! se revoltă ea.
Bulă, vizibil amuzat, îi zâmbește larg și se apleacă spre ea, coborând vocea la un ton conspirativ:
– Păi ieri, la ședința de analiză a rezultatelor departamentului nostru… Cred că amândoi am dormit destul de bine, nu?
