Într-o dimineață liniștită, Ion deschide ușa apartamentului său, nerăbdător să verifice cutia poștală. Își făcuse un obicei să vadă dacă au mai sosit facturi, scrisori sau poate chiar vreo vedere de la cineva din familie. Dar de ceva vreme, ceva ciudat se întâmpla: plicurile lipseau cu desăvârșire. După câteva săptămâni în care cutia era mereu goală, suspiciunile începuseră să-i dea târcoale.
Așa că, într-o zi, când își întâlni vecinul pe scară, hotărî să lămurească situația:
-Vecine, de ce îmi furi plicurile din cutia poștală?
Vecinul, fără să pară deloc stânjenit sau deranjat de acuzație, se opri și îi răspunse cu un zâmbet larg și calm:
-Dar nu le fur, vecine! Sunt doar facturi. Le iau și ti le plătesc.
Ion, uimit de răspunsul neașteptat, își încruntă sprâncenele și întrebă, confuz:
-Dar… de ce să faci tu asta? De ce mi-ai plăti facturile?
Vecinul, cu același aer liniștit și deloc vinovat, răspunse nonșalant:
-Așa m-am înțeles cu nevastă-ta.
Tatăl îl privea serios pe fiul său, care stătea tolănit pe canapea, cu telefonul în mână și o mână de chipsuri în cealaltă. De câteva săptămâni, tot încerca să-l motiveze să-și găsească un job, dar fără prea mare succes. Fiul își petrecuse vara lenevind și spera să prelungească această perioadă cât mai mult.
-Tată, ce zici de o mică pauză în cariera mea de student? întreabă fiul cu un zâmbet, încercând să evite subiectul muncii.
Tatăl, serios și puțin exasperat, îi răspunde:
-Gata, s-a terminat cu distractia. De mâine te duci la muncă.
Fiul, surprins de fermitatea tonului, se ridică ușor de pe canapea:
-De ce, tată? Ce s-a schimbat?
Tatăl, ridicând o sprânceană, răspunde calm, dar tăios:
-Doar n-o să ne întrețină maică-ta pe amândoi!
Un doctor stătea relaxat în fotoliul din sufragerie, citind o revistă medicală, când telefonul sună brusc. Pe ecran apăru numele unui coleg de breaslă, ceea ce-l făcu să se întrebe dacă era vorba de vreo urgență. Răspunse imediat.
La telefon, vocea colegului părea grăbită, dar ușor conspirativă:
-Avem nevoie de un al patrulea la poker.
Doctorul, fără să stea pe gânduri, răspunse:
-Vin imediat!
Se ridică rapid de pe fotoliu și începu să-și caute hainele, dar tocmai când își trăgea sacoul pe umeri, soția, care îl urmărea cu o sprânceană ridicată, îl opri din drum:
-E ceva grav? întrebă ea, curioasă, dar și puțin îngrijorată de graba soțului.
Doctorul, în timp ce-și lega cravata, răspunse cu un aer serios, dar amuzat în același timp:
-Desigur! Deja sunt trei doctori acolo!
