Azi-noapte, pe la trei dimineața, liniștea era spartă brusc de sunete… pasionale venind de la casa vecinului din spate. Vara, distanța de doar 6 metri între case, geamurile deschise… toate contribuiau la o „orchestră” neașteptată de gemete și șoapte care se auzeau clar și răspicat. Era imposibil să dormi.
La început, am încercat să ignor, dar sunetele deveneau din ce în ce mai intense, iar ritmul lor parcă trezea tot cartierul. În cele din urmă, fiind un om de treabă și un vecin înțelegător, m-am gândit că poate e doar un episod izolat. Totuși, după ce a durat suficient de mult încât să număr aproape trei reprize, mi-am zis că e cazul să fac ceva.
Îl cunosc bine pe Florin, vecinul meu din spate, așa că îi dau un mesaj, cu toată diplomația de care eram în stare la ora aceea:
– Florine, bre, felicitări pentru anduranță! Da’ închideți și voi geamurile, tata, că geme Maria de trezește toată strada!
Mă gândesc eu că poate se amuză și că de acum se va face liniște. Dar n-apuc să mă așez bine pe pernă, că îmi sună telefonul. Mesaj de la Florin, care mă face să îngheț:
– O omor… eu sunt la muncă!
Soția îi spune soțului, care tocmai își trăgea geaca pe el, gata să plece la magazin:
– Dragule, du-te și ia o pâine, te rog. Și, dacă au și ouă, ia 20.
Soțul confirmă dând din cap, apoi pleacă cu lista bine întipărită în minte. Intră el în magazin, se uită în jur și vede pâinea. O ia cu grijă și, pe măsură ce merge mai departe, zărește un raft plin de ouă. Se oprește, se gândește la instrucțiunile clare ale soției, și cu un oftat adânc, începe să pună cu conștiinciozitate în coș… pâine după pâine.
După o vreme, ajunge acasă cu plasele grele și le lasă în bucătărie. Soția se uită în sacoșe, iar ochii ei se măresc văzând atâtea pâini.
– De ce naiba ai luat 20 de pâini?! întreabă ea, deja iritată.
– Pentru că aveau și ouă! răspunde el, mândru că a urmat instrucțiunile la literă.
Aseară, atmosfera era perfectă. Cina romantică, lumânările aprinse, vinul roșu care curgea în pahare… totul pregătit ca la carte. Logodnica mea mă privea cu ochi mari și plini de speranță. Știam că așteaptă de ceva timp momentul acesta – mai ales că de mai bine de doi ani ne întâlnim și discuțiile despre „pasul cel mare” au fost mereu amânate. Mi-am făcut curaj și am început:
– Iubita mea, aș vrea să te implor ceva…
Privirea ei s-a transformat instantaneu. Ochii i-au strălucit, și-a aranjat părul și a tras aer adânc, în așteptarea momentului mult visat. Emoționată, aproape cu o lacrimă în colțul ochiului, mi-a răspuns cu o voce tremurândă:
– Te ascult, iubitule…
Îmi dau seama că aș putea părea cam misterios, așa că încerc să fiu direct, dar tot am emoții. Înghit în sec și continui:
– Aș vrea…
– Te ascult, dragul meu, îmi șoptește ea, parcă sfioasă.
– …Mi-e cam rușine…
Acum, ea e tot mai nerăbdătoare, aproape că își ține respirația. Mă încurajează, atingându-mi mâna și șoptindu-mi:
– N-are de ce să-ți fie rușine, spune-mi, dragul meu…
Încurajat de sprijinul ei, mă hotărăsc să spun tot:
– Ai dreptate, n-are de ce să-mi fie rușine. Aș vrea să te prezint nevesti-mii!
Un băiețel stătea pe trotuar, cu mâinile în buzunare și ochii mari, urmărind fiecare mișcare a preotului din fața lui. Preotul, în straiele lui negre, își suflecase mânecile și se chinuia să bată niște cuie în gardul de lemn. Era o zi caldă, iar preotul ștergea din când în când o broboană de sudoare de pe frunte. Ciocanul lovea ritmic, iar băiețelul nu își putea lua ochii de la el.
Preotul a observat curând privirea insistentă a băiatului. După câteva minute, curios, se oprește și îi spune zâmbind:
– De ce mă privești așa de atent, fiule? Ești interesat de tâmplărie?
Băiețelul, cu un zâmbet șmecheresc pe față și mâinile încrucișate, îl privește drept în ochi și răspunde:
– Nu, părinte, dar vreau să aflu ce zice un preot când își dă cu ciocanul peste degete!
Articolul Vecinii fac amor!!! apare prima dată în .