– Iubi, vii să facem duș împreună ca să consumăm mai puțin? Apa e scumpă, trebuie să economisim!
– Stai să mă îmbrac și vin.
– Te îmbraci ca să faci duș?!?
– Păi da, ca să spălăm și rufele în aceeași apă.
Doi tineri căsătoriți se întorc din luna de miere. Totul fusese perfect, romantic, ca-n povești. Însă a doua zi, mireasa își sună mama, plângând în hohote:
– Mamăăă! Trebuie să vii să mă iei acasă! Nu mai pot!
– Vai, draga mea! Ce s-a întâmplat? Nu te mai iubește? Te-a supărat?
– Oh, mamă, luna de miere a fost minunată! Plimbări pe plajă, cine romantice, dimineți liniștite… Dar de îndată ce am ajuns acasă, s-a transformat complet! A început să-mi vorbească urât! Nu am auzit niciodată astfel de cuvinte!
– Hai, draga mea, calmează-te! Ce ți-a spus?
– Nu vreau să-ți spun! Îmi e atât de rușine! E îngrozitor! Te rog, mamă, trebuie să mă iei acasă!
– Scumpo, știi că poți să-mi spui orice. Ce lucruri atât de îngrozitoare îți spune?
– Mamă… îmi spune cuvinte precum „gătește cina”, „calcă-mi o cămașă”, „șterge praful” și „fă patul”!
Un bărbat de vârsta a doua, cu ceva experiență de viață și câteva kilograme în plus, merge într-o seară la amanta sa, hotărât să trăiască o aventură de neuitat. Ajuns în scara blocului, vede un anunț scris mare pe un carton lipit de perete:
„Liftul nu funcționează! Ne cerem scuze pentru disconfort.”
Se uită lung la mesaj, oftează și ridică din umeri:
„Mare lucru! Pe aripile dragostei ajung și pe Lună, darămite la etajul 15!”
Plin de avânt și energie, pornește în sus pe scări.
Până la etajul 3, urcă sprinten, chiar și fredonând un cântec romantic.
La etajul 6, începe să respire mai greu, cămașa i se lipește de spate, iar avântul romantic se cam temperează.
La etajul 8, simte că inima îi bate prea tare și scoate din buzunar o pastilă. O înghite repede și își spune:
„Dragostea cere sacrificii…”
La etajul 10, deja își blestemă zilele și se gândește serios să ia o pauză de la amorul extraconjugal… sau măcar de la urcatul pe scări.
La etajul 12, e terminat. Se așază pe o treaptă, gâfâie și își șterge fruntea transpirată. Simte că și-a îmbătrânit un an doar urcând până aici. Își pune mâna pe piept și gândurile îi fug în toate direcțiile.
„Dacă fac infarct, ce dracu’ zic la spital? Că m-am accidentat în misiune? Cum mă scot din asta?”
Își mai trage sufletul, ridică privirea spre cele trei etaje care mai sunt de urcat și, pentru prima dată în seara aceea, îi trece prin minte un gând neașteptat:
„Poate am noroc și nu o găsesc acasă…”
Ion și Gheorghe se întorc agale de la oraș, cu pașii afundați în colbul drumului de țară. Soarele dogoritor le arde spinările, iar praful le învăluie picioarele desculțe. Pe un umăr, Ion poartă cu mândrie o pereche de ghete nou-nouțe, spânzurate de șireturi, lucind în soare de parcă niciodată nu fuseseră purtate.
Gheorghe îl privește lung și, după o vreme, oftează:
– Faine ghete ai, mă, Ioane! Se vede că-s zdravene.
Ion, mângâindu-le cu privirea, dă din cap aprobator:
– Faine ca faine, da’ trainice. De 20 de ani le port…
