Ion se plimbă agale pe stradă, admirând ziua însorită. Cu mâinile în buzunare și un zâmbet ușor ironic pe față, părea că nimic nu-l poate deranja. La un moment dat, dintr-un apartament de la etajul doi, se aude glasul inconfundabil al Mariei, care deschide geamul cu o mișcare bruscă și plină de entuziasm:
– Ioane, vino sus la mine! strigă ea, fluturând mâna ca să-i atragă atenția.
Ion ridică privirea și își dă ochii peste cap teatral:
– Vin când o să fii singură! răspunde el cu vocea calmă, dar cu o doză subtilă de tachinare.
Maria nu se lasă mai prejos și replică imediat:
– Dar nu-i nimeni acasă, Ioane! Sunt doar eu!
Ion zâmbește șiret, își scoate pălăria imaginară în semn de salut și continuă:
– Nu acasă, Mărie, ci pe Pământ!
-Iubito, îți mulțumesc foarte mult pentru aseară. Ai fost extraordinară, cu adevărat specială! spuse el cu un zâmbet mare pe față, privindu-și partenera.
-Dar dragă… aseară nu ne-am văzut deloc, răspunse ea surprinsă, ridicând o sprânceană într-un amestec de nedumerire și curiozitate.
-Exact, replică el triumfător
Bulă, eternul spirit rebel, stătea relaxat în ultima bancă, cu un zâmbet ironic pe față. Ora de franceză părea să fie doar un alt episod plictisitor din rutina zilnică. Totuși, ceva îi atrase atenția: profesoara, o tânără de 24 de ani, îmbrăcată într-o fustă mini care i-ar fi pus în dificultate chiar și pe cei mai cuminți elevi.
În timp ce ea scria pe tablă, doi inspectori serioși intrară în clasă și se așezară chiar în spatele lui Bulă, monitorizând fiecare mișcare. Profesoara, cu un aer încrezător, întoarse privirea spre elevi și întrebă cu entuziasm:
– Hai, dragi elevi, cine vrea să traducă propoziția de pe tablă?
Liniște. Toată clasa părea brusc foarte interesată de caiete sau de modelele discrete de pe bancă.
– Hai, copii, ce scrie pe tablă? insistă ea, cu un ton ușor dezamăgit.
Bulă, cu un gest dramatic, ridică mâna brusc, atrăgând privirile tuturor. Profesoara, bucuroasă că măcar cineva îndrăznește, îi zâmbi:
– Ia zi, Bulă!
Bulă, cu un aer serios, dar cu ochii plini de șotii, se ridică și declară:
– Pe tablă scrie: „Mamă, ce bulane mișto are gagica asta!”
Clasa explodă în râsete, iar profesoara se înroși instantaneu, bătând furioasă cu un creion în catedră:
– Măgarule! Stai jos, ai nota doi!
Bulă, complet impasibil, se așeză pe scaun și, fără să-și piardă cumpătul, se întoarse cu o privire acuzatoare către cei doi inspectori din spate:
– Domnilor, după ce că habar nu aveți limba franceză, mai și suflați greșit!
Bulă intră vijelios pe ușa biroului, cu un aer de superioritate greu de explicat, dar absolut inconfundabil. Cu o privire sfidătoare, se oprește lângă biroul directorului general, care își sorbea liniștit cafeaua de dimineață. Fără să stea prea mult pe gânduri, Bulă ridică tonul:
– Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
Directorul, luat complet prin surprindere, aproape că-și scapă ceașca din mână. Își ridică privirea, încercând să-și dea seama dacă ce a auzit este real sau doar rezultatul unei dimineți prea obositoare. Cu o voce gravă, plină de autoritate, răspunde:
– Tu știi cine sunt eu? Sunt directorul general al acestei companii!
Bulă își încrucișează brațele, aparent complet nepăsător, și îi răspunde cu o replică tăioasă:
– Bine, mă, ce să zic?! Dar tu știi cine sunt eu?
Directorul, intrigat și iritat, încearcă să-și păstreze calmul:
– Nu, cine ești?
Bulă își schimbă instantaneu expresia feței, afișând un zâmbet larg și triumfător:
– Perfect, atunci!
