La o casă de bătrâni, un văduv și o văduvă se cunoșteau de multă vreme. Se întâlneau zilnic în curtea instituției, discutau despre vremurile trecute și își împărtășeau amintiri din tinerețe. Într-o seară, cu ocazia unei mici festivități organizate pentru Valentine’s Day, cei doi se așezau față în față la masă, printre zâmbete și cupele de vin. Atmosfera era plăcută, muzica de fundal era ușor romantică, iar întreaga sală avea un aer de veselie și iubire.
La un moment dat, văduvul, cu o privire galantă și un zâmbet larg, îndrăznește să o întrebe, privind-o în ochi:
-Vrei să fii nevasta mea?
Văduva, cu ochii strălucind de entuziasm și, poate, cu o urmă de amuzament în privire, nu stă pe gânduri și răspunde ferm, fără nicio ezitare:
-Da, da, vreau!!!
Cei doi se privesc unul pe celălalt, cu un surâs larg, iar atmosfera din jur se umple de un zâmbet cald și un aplauz discret din partea celor care îi ascultau. Se despart afectuos, fiecare mergând în camera sa, cu inima bătând mai tare ca niciodată.
Dimineața, însă, văduvul se trezește și, derutat, se gândește: A zis „da” sau a zis „nu”? Făcuse o mare eroare, nu mai știa sigur! S-a ridicat din pat agitat, gândindu-se că a pierdut o oportunitate extraordinară, dar totuși nu putea să lase lucrurile așa.
Cu inima bătând mai repede, își ia telefonul și o sună pe văduvă. După ce îi spune câteva cuvinte frumoase despre seara petrecută împreună, îi întreabă cu curaj:
-Aș vrea să știu, dar tu… ai spus „da” sau „nu”?
Văduva, răspunzând cu o voce caldă și o mare bucurie, îi spune:
-Da, din toată inima! Și sunt foarte, foarte fericită că m-ai sunat, pentru că nu mai știam cine m-a întrebat!
Într-un bar aglomerat, la o masă mică din colț, un nene stătea liniștit și își turna un pahar după altul, în timp ce ceilalți clienți îl priveau cu interes. De fiecare dată, același ritual: își termina băutura, ofta ușor, apoi își băga mâna în buzunarul cămășii, scotea ceva, se uita atent, punea la loc și comanda alt pahar.
Barmanul, intrigat de această rutină ciudată, s-a tot uitat la el, neînțelegând ce tot face. Într-un final, curiozitatea l-a copleșit și s-a apropiat de masă:
– Domnule, îmi permiteți o întrebare? De ce vă tot uitați în buzunarul cămășii după fiecare pahar?
Omul ridică privirea, își trece mâna peste față obosit și răspunde cu un zâmbet vag:
– Simplu, prietene. Am acolo o poză cu nevastă-mea.
Barmanul, tot mai confuz, întreabă:
– Și ce legătură are poza cu băutura?
Omul își toarnă încă un pahar, îl dă pe gât dintr-o suflare și explică:
– Păi, mă uit la poza aia și când începe să mi se pară frumoasă… știu că e timpul să mă duc acasă!
Mi s-a întâmplat azi-noapte, în bar. Pe la două dimineața, când aproape toată lumea își pierduse încrederea în capul lor și aerul de încredere se amesteca cu muzica de fundal, am observat două gemene superbe. Ce mai, cădeai pe jos când le vedeai, așa de frumoase erau! Arătau ca și cum ar fi fost desprinse dintr-o revistă de modă, îmbrăcate cu stil, cu părul perfect aranjat și cu zâmbetele acelea care te făceau să te simți ca și cum ai fi intrat în camera greșită la o petrecere.
Așa că, cu inima bătându-mi mai tare decât aveam nevoie, am făcut câțiva pași hotărâți și m-am dus direct la ele, convins că nu pot să ratez o asemenea oportunitate. Încercând să fiu cât mai carismatic, am spus:
– Domnișoarelor, sunt năucit de cât de frumoase sunteți. Și mai sunteți și gemene! Mi-ar face mare plăcere să vă ofer câte o băutură și să ne conversăm, ce ziceți?
Ele s-au uitat la mine cu un zâmbet ușor amuzat pe buze, iar una dintre ele a ridicat o sprânceană și a răspuns într-un ton subtil ironic:
– Ești beat mort, nu-i așa?
Și, în acel moment, am simțit cum picioarele îmi tremurau ușor, dar am încercat să nu dau înapoi. Mi-am păstrat calmul și am încercat să dau un răspuns rapid:
– Nuuu… Dar ce vă face să credeți asta?… m-am bâlbâit eu, în timp ce încercam să mă uit în jur, să mă asigur că nu era nimic evident care să mă dea de gol.
Cele două gemene s-au uitat una la alta și, fără să-și piardă zâmbetul, una dintre ele a ridicat un deget și a spus cu un aer serios:
– Păi, din câte observ eu, sunt singură aici!
La nunta de argint, Bulă o duce pe Bubulina într-un voiaj minunat, într-o destinație exotică, pe niște insule uitate de lume. Soarele strălucea, marea era limpede ca cristalul și totul părea desprins dintr-o poveste de iubire.
– Vai, dragă, ce romantic ești! zice Bubulina, cu ochii strălucind de fericire. Ce cadou minunat mi-ai făcut! Abia aștept să ne plimbăm pe plajă, să gustăm din fructele exotice și să privim apusul împreună. – Mă bucur că-ți place, iubita mea! răspunde Bulă, cu un zâmbet larg pe față. Știu că ai visat la o vacanță ca aceasta. Dar ce să spun, la 25 de ani de căsnicie, merităm un răsfăț.
Bubulina se uită în jur, impresionată de peisajul spectaculos, și se lasă în voia emoțiilor.
– Dar uite ce mă întreb eu, dragă… Dacă la 25 de ani m-ai adus aici, ce-o să facem când vom sărbători 50 de ani de căsnicie? Ce surpriză ai pregătit atunci?
Bulă se uită la ea, ridică din sprâncene, apoi răspunde cu un zâmbet șiret:
– O să vin să te iau!
