Cum să gătim sarmale de post asemenea măicuțelor de la Mănăstirea Prislop

A venit perioada postului, iar această rețetă se pliază perfect nevoilor chiar și celor mai pretențioși dintre noi. Chiar dacă sunt fără carne, preparatele de post se pot dovedi a fi extrem de sănătoase și delicioase.

Iată ce ai nevoie pentru a pregăti sarmale de post asemeni celor de la Mănăstirea Prislop.

Ingrediente:

– 1 varză murată mare,

– 450 g ciuperci champignon,

– 1 morcov mare – dat prin răzătoarea fină,

– 1 felie mică de țelină rasă,

– 1 ceapă mare tocata fin,

– 130 g orez,

– 300 ml suc de roșii,

– 3 linguri pastă de roșii,

– 1-3 frunze de dafin,

– 1 linguriță de cimbru uscat,

– 1/2 legătură de pătrunjel verde tocat mărunt,

– sare, piper proaspăt măcinat, boabe de piper,

– 2 crenguțe de cimbru,

– 1 praf de oregano,

– 2-3 linguri de ulei, apă fiartă.

Modul de preparare:

Ceapa tocată mărunt se călește în 2-3 linguri de ulei până devine sticloasă. Adăugăm apoi jumătate din morcovul ras și continuăm să le călim împreună încă 1 minut.

Peste ele adăugăm ciupercile tocate mărunt și continuăm să călim până se înmoaie puțin. În acest moment, adăugăm orezul bine spălat și scurs, cimbrul, sarea, piperul și pătrunjelul tocat mărunt.

Amestecul se mai ține pe foc încă 1-2 minute. Luăm o frunză de varză în mână și punem compoziția de ciuperci cu orez – cam o lingură – pe latimea frunzei, în așa fel încât să ne rămână 2 cm liberi la fiecare capăt al frunzei.

Rulăm sarmaua și introducem capătul îngust în interior, astfel încât sarmalele să nu se desfacă în timpul fierberii. Câteva frunze de varză le tăiem julien și le punem pe fundul oalei, împreună cu restul de morcov ras și țelina rasă fin.

Amestecăm sucul cu pasta de roșii și turnăm 1/3 din cantitate peste varza julien, apoi începem să aranjăm sarmalele cu ciuperci și orez, presărând ocazional crenguțe de cimbru și oregano uscat pentru a spori aromele.

După ce am aranjat toate sarmalele, turnăm restul de suc de roșii, adăugăm un nou strat de varză tăiată julien și boabele de piper.

Adăugăm uleiul și apa fiartă până la nivelul sarmalelor. Fierbem aproximativ 30 de minute la foc mediu mic, cu capacul pus, având grijă să completăm cu apă dacă este nevoie.

Ulterior, le mutăm în cuptor pentru 45-50 de minute (cuptorul trebuie preîncălzit la 200 de grade Celsius). Se servesc calde. Se pot acompania cu mămăligă și ardei iute.

DISTRIBUIE CU PRIETENII: