Te-ai întrebat vreodată cum poți crește productivitatea la cultivarea roșiilor, sporind numărul de fructe de pe fiecare tufă? Avem soluția perfectă! Cu utilizarea acesteia, roșiile vor produce de 10 ori mai multă recoltă!
Ne referim la un îngășământ foliar excepțional, care se utilizează în perioada formării bobocilor și înfloririi. În această etapă, roșiile au nevoie de o doză mare de microelemente, cum ar fi iodul și borul, ce sunt incluse în compoziția acestui fertilizant.
Rezultatul? Se stimulează formarea și maturarea fructelor. În plus, aceste substanțe acționează și ca agenți de prevenție împotriva bolilor plantelor.
CE VA TREBUI SĂ AI LA ÎNDEMÂNĂ:
– 9 litri de apă nepotabilă sau de ploaie;
– 1 litru de lapte;
– ½ linguriță de acid boric + o cantitate mică de apă caldă;
– 10 picături de iod.
INSTRUCȚIUNI DE PREGĂTIRE ȘI UTILIZARE:
1. Adaugă apa și laptele într-un recipient mai mare. Am preparat îngășământul direct într-un recipient echipat cu pulverizator.
2. Dizolvă acidul boric într-o cantitate mică de apă caldă (nu se dizolvă sau se dizolvă greu în apa rece), apoi adaugă-l în recipientul cu celelalte ingrediente.
3. Adaugă iodul și amestecă.
4. Pulverizează soluția obținută pe tufele de roșii, folosind un pulverizator fin. Ideal ar fi să realizăm această fertilizare în zilele înnorate, dimineața devreme sau la lăsarea serii. În caz contrar, plantele pot rămâne arse datorită razelor soarelui.
5. La fertilizările următoare (nr. 2 și 3) poți pulveriza doar frunzele superioare ale tufelor: unde se află inflorescențele, florile și ovarele. Borul se acumulează în structurile plantei. De aceea, frunzele inferioare nu vor avea nimic de suferit.
Fertilizarea foliară a plantelor vă va economisi timp și reduce consumul de preparate. În plus, plantele asimilează mai repede substanțele benefice prin această metodă.
Se recomandă realizarea a 3 fertilizări: la începutul formării bobocilor, în perioada înfloririi abundente și la începutul formării fructelor. Este necesar să aplici cel puțin una — la începutul formării bobocilor.
Acidul boric este foarte eficient în combaterea manei, stimulează înflorirea și previne căderea florilor. Previne de asemenea putrezirea și deteriorarea roșiilor, mai ales atunci când există o umiditate excesivă și crește fluxul de zahăr către fructe. Dacă cultivi roșiile pe sol deschis și sezonul este ploios, iei în considerare fertilizarea cu acid boric, care trebuie realizată în perioada înfloririi tufelor de roșii.
Deficitul de bor se manifestă prin îngălbenirea, răsucirea, deformarea și reducerea dimensiunii frunzelor superioare de pe tufe. Lastarii superiori se usuca treptat, iar tufele își reduc considerabil fructificarea, nu formându-se ovare.
Iodul este de asemenea important pentru roșii. Acesta stimulează formarea ovarelor și coacerea fructelor, îmbunătățește metabolismul azotului și reduce semnificativ riscul de apariție a putregaiului radacinilor, mane și alte afecțiuni.